Impresii

Dragi prieteni,

Am mai adaugat o noua fila blogului nostru, unde va veti putea exprima impresiile...

Pe-al meu Spatiu de Iubire

Frumusetea primaverii imi dezvaluie in fiecare zi alte si alte tablouri, ce inainte nu le stiusem. O batranica imi spunea ca in luna mai, aici ai impresia ca esti in Rai. Si nu gresea. De cateva zile este vreme ploioasa dar atat de inmiresmata. De dimineata cand am iesit, m-a izbit un miros suav de propolis si polen de copaci. Divin!
Iar trilurile diferitelor feluri de pasari mici care se suprapun peste cantul distinct si dominant al cucului, devin cel mai placut si linistitor ceas desteptator. 
Toata uscaciunea toamnei care s-a pleostit dupa topirea zapezii, conturand fidel toate proeminentele locurilor, acum a disparut complet. Totul este de un verde plin, dar de diferite tonuri. Flori de diferite nuante au inceput sa contrasteze pe ici si colo maretul verde. Pomii fructiferi deja au trecut de inflorire, si isi cresc cu bucurie minunatele fructe.  Totul este o veselie si o bucurie. Am vazut si primul curcubeu din Valea Curcubeului.

Prin gradina

Odata cu topirea nametilor am inceput si noi lucrul pe langa casa si prin gradina. Mult spus gradina, deoarece o casa nelocuita de multi ani nu mai are un spatiu de gradina ci o jungla de plante si urzici, care incearca sa readuca in starea de haos primordial orice locusor care odata fusese amenajat de om. Asa ca am inceput cu curatenia prin jurul gospodariei provizorii, grebland si adunanad toate resturile de plante peste care a trecut o iarna foarte grea si 120 cm de zapada.

Cele mai practice si folositoare metode sunt in acest caz straturile inaltate, atat de utilizate de catre cei care practica metodele permaculturii. Am facut straturi mici si mari. Cele mici au la baza materiale vegetale uscate, tulpini de urzici, crengute, paie, fan, pe care le asezam direct pe iarba sau mai bine pe locul unde cresc urzici. Peste acest strat de 15-20cm punem pamant sau 12-15cm de balegar compostat si plantam direct in el.

Straturile lungi si curbate sunt facute pe un suport de crengute de copaci si radacini de urzici. Radacinile de urzici le-am scos din pamantul pe care doream sa-l punem deasupra stratului. Apoi am acoperit toate radacinile cu un strat de scanduri putrezite si am acoperit totul cu 12-15cm de balegar compostat.

Am semanat imediat si deja se vad primele cepe si ridichi iesite.

O alta metoda este de a face straturi mult mai inalte daca exista multe materiale de descompus, cum ar fi lemne purezite, crengi mari, sau orice cantitate mai mare de materiale vegetale uscate. Le-am asezat cat mai compact in straturi lungi dispuse perpendicular pe panta terenului si le-am acoperit cu pamantul de langa. Deasemena am semanat imediat pe ele. Trebuie tinut cont ca pe aceste straturi inaltate sa nu se semene plante care vor avea radacini adanci.

Tot langa casa am plantat si cartofi intr-o metoda nefolosita deobicei la noi in tara. Adica i-am pus direct pe iarba si i-a acoperit cu paie de fan sau chiar fan putin descompus. Cand plantutele de cartofi vor iesi de sub fan si se vor inalta destul, vom mai face inca odata operatinea de mulcire (acoperirea cu fan). Artizanii au fost copiii, sub indrumarea si cu ajutorul noastru.

Lucrari de primavara

Fantanita

Pentru noi, primavara a inceput inainte de topirea zapezii. S-a cam lasat asteptata anul acesta, dar noi am inceput cu unele lucrari mai repede. Odata cu martisorul am hotarat sa ne sapam mai aproape de casa o mica fantana de unde sa putem lua apa de spalat, asa ca pe o zi insorita dar cu dinti, am inceput treaba. Nu am facut-o mai adanca de un metru, insa am folosit o zi favorabila pentru a sapa dupa apa, adica cand luna se afla in semn (zodiacal) de apa. In trei ore a fost gata. Este mereu plina cu apa limpede si ne este de mare folos. De curand am semanat langa ea tarhon si busuioc.

 Primul Iaz

Vazand succesul cu fantanita, am zis sa profitam de zilele inceputului de primavara si sa maresc dimensiunile. Deci iata-ma alaturi de doua ajutoare, Ana si Angela, la sapatul primului iaz. Am ales un loc pe albia unui paraias care curge cam tot timpul anului. Am sapat in doua trepte, largind pe o latura albia paraiasului, iar cea mai mare parte are cam 1,5 m adancime. Am lucrat aproape trei zile, si ce a iesit se vede. Doar temperatura nu se vede in poza, dar va spun ca este cam 4-5gr celsius.
Desi l-am treminat pe 23 martie, abia acum trei zile am avut curajul sa ma arunc in el, imboldit de copii, care deja se balacisera putin cu mainile si picioarele, ba unii chiar cu totul.
Senzatia a fost foarte, foarte tare. N-am putut sta mai mult de 30 sec.
Si lucrul la gradina este in plina desfasurare, dar despre asta mai pe larg in urmatoarea postare.

un calut si o caruta

Odata cu venirea primaverii, planurile au inceput sa prinda contur. Am primit primele vizite – prieteni ai comunitatii si posibili viitori vecini. Am amenajat un drum de acces si primul iaz. Multumesc Anei si Angelei.
Cele mai importante proiecte sunt acum amenajarea primelor gradinute si casele. Pentru amenajarea spatiilor de cultivat deja am inceput lucrul. Si aici ar fi utila o mana de ajutor in plus, deci pe doritorii de a face cunostinta cu pamantul ii asteptam. Speram sa reusim ridicarea primelor trei casute de cob in vara aceasta. Cei care doresc sa participe voluntar la ridicarea acestora se pot programa oricand pe parcursul verii incepand cu luna Mai 2012, cu o notificare prealabila de minim 15 zile.
Am inceput deja sa strangem pietrele pentru fundatii. Gramezile de pietre cresc incet in fiecare zi.
Pentru transportul acestora pe locul viitoarelor constructii, avem nevoie de cal si caruta. De inchiriat asa ceva este aproape imposibil, astfel ca a devenit clar ca este necesar sa avem unul-doi cai si o caruta pentru intreaga comunitate, tinand cont ca vom avea nevoie de ajutorul lor nu doar pentru noi ci pentru fiecare nou-venit in comunitate.
De aceea, ne-am gandit sa cerem sprijinul tuturor celor ce isi doresc sa ne ajute la cumpararea acestora. Un calut obisnuit, care nu este de rasa, costa cam 2.000 lei iar o caruta intre 500-800 lei. Orice ajutor este binevenit si ne puteti contacta la adresa de mail a comunitatii
valeacurcubeului@yahoo.ro

Va salutam luminoasele ganduri.

Lansare carte

Va anuntam ca astazi 26 martie 2012 la Bucuresti va avea loc o intalnire cu cititorii, cu ocazia lansarii volumului 8 partea doua din seria Cedrii Sunatori ai Rusiei. Vom fi si noi prezenti acolo. La casa Satya, ora 18.30, pe str Banu Manta 25. Va asteptam cu drag

Primavara e mereu frumoasa

Duminica, 11 martie, s-a implinit jumatate de an de cand am venit aici. Si o luna si jumatate de cand, din cauza zapezii, nu am mai avut niciun vizitator. Ultimele doua saptamani au fost minunate. Iarna e pe sfarsite si acum parca regret putin. De fapt, nu e chiar regret ci constientizarea faptului ca aceste zile de tihna dulce sunt pe sfarsite. Niciodata n-am simtit ca anul acesta care e menirea iernii, cat de minunata ar putea fi ea. Nu-mi aduc aminte sa ma fi bucurat asa de nici-o iarna petrecuta in oras, nici macar in copilarie. La oras, oamenii nu mai au vreme pentru ei. Trei luni de odihna? De neconceput! Aici insa, din noiembrie pana in martie, timpul si-a recapatat din nou rabdarea, curgand altfel, mai linistit. Lemnele deja le taiasem si depozitasem de cu toamna, animale (in afara de caine si pisici) nu avem. Hrana e asigurata atat pentru noi cat si pentru ele, asa ca nu mai sunt prea multe lucruri de facut: mancare, spalat, curatenie, lucru manual... Nu-i nevoie sa facem cumparaturi, n-avem TV (e incredibil de bine fara el), ramane o gramada de timp pentru sufletul nostru: timp pentru a citi, a medita, a face planuri, a visa. Asa a fost candva si iarna oamenilor de la sat, anotimpul tihnei, al acumularii de forte, cu obiceiuri si ritualuri menite sa asigure la venirea primaverii un inceput bun in gospodarie si pe ogor. O hibernare aparenta, asemeni copacilor acoperiti de zapda ce-si pregatesc pe tacute mugurii, gata sa explodeze-n flori si frunze la primul moment prielnic. Acum, ca iarna e pe sfarsite, asteptam vremea buna ca sa putem incepe alte activitati: sa punem rasaduri, sa facem straturi, sa pregatim primele lucrari in Spatiile noastre de Iubire, sa ingradim, sa cautam apa... Si planurile devin mult mai concrete: cum va arata prima casa, cum va fi acoperisul, ce materiale sa folosim, de unde sa luam lemn, cum sa ne organizam... Primavara nu vine niciodata prin surprindere. Se stie asteptata cu nerabdare si ne-a trimis mereu vesti, chiar daca nu am vazut inca niciun ghiocel. La inceput, au fost pomii: intr-o zi, uitandu-ne mai cu bagare de seama, am vazut ceva ca o boare colorata peste varfurile lor. Peste tot, ramurele subtiri, galbene sau rosiatice, spargeau timid blocada albului. Si culoarea lor s-a intensificat cu fiecare zi. Ba am vazut chiar si cativa muguri mai nerabdatori, ce s-au deschis deja. Apoi, a trimis soarele. Un soare orbitor, reflectat pe toata intinderea alba cu atata putere ca pana si zapada parea cumva calda. Vremea s-a incalzit si ea si nu mai facem focul toata ziua, ci doar dimineata si seara. Peste tot au aparut petece de pamant reavan. Paraiasele de apa s-au umflat si curg grabite la vale. Si zapada s-a schimbat, pe sub ea sunt goluri prin care se scurge apa. Doar dimineata zapada e inghetata si ferma, putem sa mergem peste ea fara sa ne scufundam. Si e din ce in ce mai putina. Acum cateva zile am auzit din nou bufnitele, chemandu-se una pe alta. Si soimii au inceput sa se auda... si inca multe alte pasari pe care nu le recunosc dupa cant. Pe dealuri, s-au ivit din zapada musuroaiele de furnici, acoperite de cimbrisor. In zilele calduroase apar si primele furnici, iesite in recunoastere.In recunoastere am iesit si noi: acum e cel mai bun moment pentru vedea cum se scurge apa, care sunt primele locuri in care se topeste zapada... cum si unde e necesar sa facem lucrari de drenare sau, dimpotriva de captare a apei... Sunt multe lucruri de facut si ne gandim deja cu nerabdare la ele. Sa aveti o primavara frumoasa, va doresc! Mai bine spus, sa aveti ragazul si pacea sufleteasca necesara pentru a va bucura de ea. Primavara e totdeauna frumoasa!

Ochii care vad Natura

 Poate ca multi dintre voi ati avut intrebarea sau nelamurirea – ce este diferit intre un Spatiu de Iubire de minim un hectar, asa cum este descris de Anastasia, si toate gospodariile taranesti din mediul rural, unde majoritatea au suprafete mult mai mari, in schimb oamenii se plang adesea de saracie, viata grea si fara perspective.

Plimbandu-ma prin minuatele noastre imprejurimi, fie toamna, fie iarna, am fost mereu incantat de frumusetea si maretia acestor tinuturi ale padurenilor din Muntii Poiana Ruscai, unde se afla si asezarea noastra. Aceste plaiuri departate de oras cu aer curat, ape curate si un cer albastru de-ti taie rasuflarea, sunt presarate cu mici asezari umane, adesea doar catune de cateva case, rasarite in peisaj ca ciupercile intr-o poiana, cu multa verdeata intre ele.

Cea mai frumoasa Iarna

Exista o legenda care spune ca la inceputurile lumii, Anului i s-a dat menirea sa daruiasca haina potrivita Pamantului si sa masoare timpul muritorilor. El a chemat la el pe fiicele sale: Primavara, Vara, Toamna si Iarna si le-a rugat sa picteze un tablou cat mai minunat, cu ale carui imagini sa daruiasca frumusete lumii.

Fetele au fost nespus de incantate si fiecare s-a intrecut pe sine. Cand a sosit timpul, s-au infatisat toate in fata tatalui lor si i-au aratat incantatoarele creatii. Iar Anul, vazand atata frumusete, nu s-a putut hotari pe care dintre cele patru tablouri sa le aleaga si le-a menit fiicelor sale ca fiecare sa stapaneasca o parte din an pe pamant. Si de atunci, oamenii au primavara, vara, toamna si iarna, fiecare anotimp cu vraja sa – fiecare fiica imbracand pamantul in fiecare zi cu alta haina.

Anul acesta, iarna n-a prea tinut cont de “repartitia” calendaristica. Adevarata Iarna si-a facut aparitia dupa Anul Nou. La inceput, au fost cateva ninsori timide. Apoi, intr-o dimineata, iesind din casa, am vazut un tablou de inceput de lume, un tablou mirific, ca cel pe care trebuie ca l-a pictat la prima data, cand Anul n-a putut sa se hotarasca ce sa aleaga:

Imagini

    Dragi prieteni va puteti delecta cu imagini de la Valea Curcubeului la adresa noastra de flickr

Copiii si Dumnezeu

         In cele ce urmeaza continuam expunerea ideilor la care subscriem, in ceea ce priveste educatia in viitor a copiilor nostri – educatie pe care credem ca o putem incepe chiar din timpul vietilor noastre. Articolul este postat in continuarea celui precedent despre educatie la ....citeste mai mult....

Nu e nimic mai important decat educatia copiilor vostri

             In intampinarea celor mai aprinse teme de discutii pe care multi dintre voi le ridicati, si anume “educatia copiilor nostri”, am gasit cu cale sa va oferim o scurta prezentare a unui capitol din cartea   Conversatii cu Dumnezeu vol 2 - de Neale Donald Walsch. Acest rezumat de citate privind tema data, se desfasoara sub forma de dialog intre autorul cartii si Creator. mai mult...

CoCreare

Va salut luminoasele ganduri si bucuria sufletului...

            Imaginanad si simtind dorinta multora dintre voi de a-si ridica o casuta de cob sau de paie, ori lightclay, am simtit ca este nevoie aici in ...citeste mai mult...

Cat de mult inseamna, cat mai putin?

        Timp de aproape doi ani am locuit la oras intr-o casa neracordata la reteaua electrica. Nu ne dorisem acest lucru. Asa s-a intamplat. La fel ca majoritatea caselor ce se construiesc acum, casa noastra era din  conceptie o casa-dependenta-de-electricitate.

A fost si greu si usor. Aveam lumina de la lumanari (incomparabil mai placuta decat lumina nemiloasa a becurilor electrice), televizorul il inchisesem definitiv cu multi ani in urma - asa ca nu-i simteam lipsa, aparatura electrica nu ni se parea indispensabila... Apa insa, care nu venea de la retea ci din propriul put dotat cu pompa, apa-noastra-cea-de-toate-zilele era inaccesibila fara electricitate.  Asa ca am fost nevoiti sa folosim un generator de curent pe benzina. Nu era deloc ce ne doream. Consumam benzina si produceam fum, pentru doua-trei ore de folosinta pe zi.  Plateam poate de sase ori mai mult decat ar fi fost factura la electricitate. Dar cel mai tare ne  deranja fumul pe care-l “ofeream gratis” mediului in care traiam. Asta pe langa folosirea autoturismului, de care nu reusisem sa ne eliberam total. Si totusi, cum nimic nu este intamplator, situatia respectiva ne-a fost de folos, ne-a pregatit pentru schimbarea de acum.

Am realizat atunci cat de putina  electricitate avem nevoie  cu adevarat si cat de mult  o folosim doar pentru ca o avem nelimitat la dispozitie.

Cat de mult putem reduce consumul de apa si  totusi cat de multa folosim doar pentru ca o avem nelimitat la dispozitie.

Cat de minunat este timpul pe care il putem petrece cu noi insine si cu cei dragi si cat de des il irosim holbandu-ne la niste cutii cu imagini ce maimutaresc viata si o izgonesc din vietile noastre.

Cat de multe am putea schimba comunicand cu ceilalti, traind impreuna, si cat de des confundam comunicarea cu “socializarea” pe internet.

                 Apoi a venit vremea cand ne-am mutat aici. Urma sa traim fara “dulcea dependenta” a utilitatilor -  fara electricitate, fara televizor, fara internet, fara apa curenta, fara centrala termica...Si ni s-a parut foarte firesc sa traim asa. Nu ne-am speriat, eram pregatiti pentru asta. In fond, facusem repetitii doi ani de zile, desi la vremea aceea nu stiam ca ne pregatim pentru venirea aici.

                Am decis ca nu vrem sa ne conectam la reteaua electrica, nu pentru ca am considera electricitatea ca fiind ceva daunator in mod absolut, ci pentru ca posibilitatea de a o avea oricand si oricat la dispozitie ne indeparteaza de scopul nostru, de traiul in comuniune cu natura. Si nu este de neglijat modul cum este produsa electricitatea astazi, care, la nivelul Romaniei, productia hidro este de 5,6%, iar cea eoliana de 0,2%. Iar restul se obtine prin arderea combustibilor fosili si a energiei nucleare!!! Cand am aflat aceste date nu m-am mai simtit confortabil cu consumul obisnuit de energie electrica pe care-l aveam... Traiesti intr-un apartament si ai nevoie de ceva? Nimic mai simplu.  Apasa un buton. Invarte un robinet. Da click... Simplu, comod, rapid, sec si mort.

                Aici locul acesta este atat de frumos incat cere simplitate si puritate. Lucruri care la oras fac parte din peisaj - muzica data tare, asfaltul, betonul, masinile, reclamele... aici par atat de nelalocul lor incat parca ranesc... locul, peisajul, aerul, apa, plantele, oamenii. De multa vreme, chiar  de pe vremea cand mai locuiam la oras,  cand ne aflam la cumparaturi dar nu numai, exersam foarte des intrebarea: “Chiar avem nevoie de asta?” Surprinzator, raspunsul adesea era NU.

                Insa aici unde natura e stapana, nimic nu se obtine printr-o apasare de buton. Nici lumina, nici caldura, nici apa...

Vrem lumina? Aprindem o lumanare, poate doua. Ne bucuram de lumina ei calda, linistitoare, ce indeamna la meditatie, la regasire, reconsiderare, reconciliere, reconectare... Mai folosim si lanterne frontale cu acumulatori.

Vrem caldura? Spargem lemne, scoatem cenusa, aprindem focul. Ne bucuram de focul din vatra si de povestile la gura sobei... plus ca mancarea  gatita pe soba are alt gust decat cea pe gaz sau electric.

Vrem apa? Ne ducem pana la izvor. Asta inseamna sa iesim afara si sa vedem soarele, cerul, norii, ploaia, vantul, ninsoarea, ceata, curcubeul... copacii, florile, iarba, sa ascultam pasarile, sa vedem caprioarele alergand, sau urmele pe zapada ale tuturor vietuitoarelor padurii, care sunt tot timpul langa noi... Sa simtim VIATA.

Mircea  Ana                  

conditii si libertati

       De multe ori suntem intrebati ce conditii trebuie indeplinite pentru a face parte din comuniatate. Viziunea comunitatii noastre este scrisa la pagina SPATIUL DE IUBIRE, si totusi, pentru ca fiecare dintre noi suntem unici se poate ca si intelegerea asupra unui lucru sa fie particulara. Astfel ca vom incerca in cele ce urmeaza sa facem o schitare a principalelor citeste mai mult...

Cum am gasit...

        Se petrecea in vremea cand Pamantul se simtea foarte bolnav datorita actiunilor lipsite de iubire ale oamenilor pe care el ii hranea si sustinea. Acest minunat Pamant creat de Tatal pentru iubitii lui oameni. Dar tot El ne-a trimis-o pe Anastasia, care stia ca doar iubind oamenii si Pamantul, putea sa-i ajute. Ea care in arzatoarea-i dragoste pentru Viata, a crezut ca poate sa ne salveze de la nebunia propriilor noastre actiuni, aratandu-ne puterile ce stau dorminde in noi si pe care trezindu-le, cu iubire, vom putea schimba frumoasa noastra planeta intr-un Rai. Spatiile de Iubire ale oamenilor treziti, reusind prin exemplul lor sa-i trezeasca si pe altii...

                                        
                                                    *** 

          Simtind iarasi ca locul meu nu este la oras, la sfarsitul anului 2009 am pornit in cautarea si intelegerea conceptelor de comunitati ecologice, case ecologice, energii regenerabile, viata sustenabila, permacultura. Am cautat sa inteleg diferenta dintre viata satului romanesc asa cum o stim si modul de a trai constient, care sa sustina existenta. M-am documentat mult in toate aceste directii pe care le simteam ca fiind raspunsul la intrebarea: Incotro este iesirea umanitatii azi? In paralel am inceput cautarea unui loc minunat, in care alaturi de alti oameni treziti sa incepem un mod de viata constient si in armonie cu natura. Am gasit locuri minunate in tara, dar cautarile mi-au mai purtat pasii si in tari straine, cautand un nu stiu ce, un nu stiu cum, a nu stiu cui... 

          Acum stiu, eram in cautarea lui Dumnezeu si a scopului meu in existenta. Prin carti de tot felul citisem unde se poate El gasi, si cam prin ce lucruri sta, sau cum vorbeste El oamenilor. Si intelegeam cele citite, dar parca nu reuseam sa ma port si sa traiesc ca si cum El chiar ar exista in acele locuri si feluri, ca si cum El nu ne-ar raspunde la cereri, dupa cum el promisese. Ii simteam prezenta in natura, Il puteam vedea in maretia tuturor creatiilor, a tuturor vietuitoarelor si plantelor. Simteam prezenta si mana Sa in acestea, la fel si in minunata manifestare a nesfarsitului Univers. Simteam de multe ori si-n propria-mi viata cum unele evenimente se petrec fara sa pot intelege cu mintea cum au fost posibile... Dar totusi, cum puteam sa depasesc doar acest statut de observator al celor ce mi se intampla, si sa am curajul, siguranta, certitudinea, ca El ar putea sa-mi raspunda la cererile mele - cereri omenesti, dealtfel? O mare putere avea asupra mea ideea ca noi suntem creati de El, dar cumva suntem asa de mici si chiar daca puteam sa-i cerem orice, noi suntem prea mici si ar trebui sa ne fie frica de El. Asa fusesem invatati. Poate ca nici nu ma consideram demn de ceea ce ceream, ce eram eu - un biet Om. Dumnezeu are lucruri mult mai importante de facut decat sa-mi dea mie ceva bani, sau o iubita asa cum sufletu-mi dorea, sau o comunitate de oameni minunati care impreuna sa poata trai in bucurie si armonie cu mareata Sa Creatie. Desi nu as fi cerut lucruri “rele”. Astfel ca pe langa credintele invatate de la societate in ceea ce-L priveste, mai aveam si ceea ce se numeste lipsa de credinta. Adica El, Dumnezeu, nu ar putea sa-mi implineasca mie cererile, desi el a promis ca daca cerem ne va da, unde batem ne va deschide si daca vom cauta vom gasi. Deci eu Omul – care pot sa-mi tin promisiunile facute, si chiar o fac - pe El Creatorul, Il credeam nevrednic de asta. Reiese de aici ca eu puteam face ceva ce El nu ar putea face, decat eventual in anumite conditii... 

          Cam mare putere aveam eu Omul, in comparatie cu El...Dumnezeu...  

     Ajungand cu intrebarile si observatiile pana aici, am simtit ca eram ridicol si parca-l vedeam privindu-ma, razand protector ca un tata care priveste o pozna a fiului. Dar ce m-a adus in starea sa-mi pun astfel intrebarile si sa observ evidentele actiunilor si credintelor noastre? O carte! Si acum realizez ca acea carte a ajuns la mine ca raspuns la cererea mea de a afla Adevarul: “Conversatii cu Dumnezeu” – Neale Donald Walsch *** Ianuarie 2011. Doua prietene mi-au povestit despre Anastasia si vizita lui Megre in taiga. Cuvintele lor m-au patruns, simtind in spatele lor o mare putere, desi povestea parea doar o poveste... Se intampla cu cateva zile inainte de a pleca in tari straine... Povestea Anastasiei nu-mi dadea pace, simteam “ceva” in ea, asa ca in Anglia fiind, am cerut unei prietene sa-mi trimita primele doua volume. Le-am citit pe nerasuflate si de aici viata si cautarile mele s-au schimbat. Am simtit ca acela era raspunsul cautarilor mele de o viata. Am simtit ca AM GASIT! 

     Ajuns inapoi in tara am comandat si citit toate cele opt volume din seria Cedrii Sunatori ai Rusiei. Nu mai aveam stare si am inceput astfel sa caut oameni cu care sa incepem cautarile noului spatiu al comunitatii ce o aveam in suflet si-n vise. Visul Anastasiei devenise si al meu. Numai ca inainte de asta am facut ceva ce mai incercasem in viata si a dat rezultate. M-am gandit sa formulez o imagine a locului si a comunitatii pe care o visam, crezand ca puterea cu care investesc aceasta imagine va duce la materializarea ei, prin vointa Divina. Am creat imaginea si am scris-o intr-un caiet: (Mai 2011) 

   “Iubire atotcuprinzatoare, inspira-ma cum sa fac sa gasesc pe Pamant locul unde sa-mi creez Spatiul de Iubire, pentru mine, iubita mea, copiii si nepotii mei. Paradisiac sa devina acel loc, care intr-o frumoasa zona de deal, cu multi pomi, flori, animale si apa curgatoare, sa fie. Indruma-ma degraba spre acel loc. Iubire atotcuprinzatoare, indruma-mi mie pasii spre acei oameni care pe acest Pamant, cauta al Creatorului vis sa traiasca si impreuna un loc minunat si fericit sa duram. Si mai indruma-ne unul catre altul pe mine si pe femeia care asemeni mie este, care simte si voieste-n fericire si bucurie al nostru Spatiu de Iubire sa faurim. Amin”

     Doar odata am scris aceasta afirmatie-dorinta calauza, apoi m-am luat cu pregatirea cautarilor. Impreuna cu Ana (Marcela), am luat cortul, sacii de dormit si rucsacii, cu directia Muntii Apuseni. Ne-am mai intersectat in cautarile noastre si cu alti cunoscuti sau prieteni care aveau aceleasi cautari. Am vizitat mai mult de douazeci de locatii in minunata noastra tara, si multe erau foarte frumoase, insa pana aici, lucrurile nu se legasera pana la capat. Mai multe “coincidente” au facut ca dupa vreo sase saptamani de cautari intrerupte si de perioade de munca, sa gasim locul. Doar aici la Valea Curcubeului, am simtit ca sunt acasa. Si pentru prima data am spus “aici este”. 

                                                    *** 

     

     Iata-ma aici alaturi de Ana (Marcela), ca incepatori si pionieri ai comunitatii visata de mine, de ea, si de alti minunati oameni. Ocupat cu treburile, si implicat mult in procesul cautarilor, uitasem de imaginea calauza pe care o scrisesem pe un caiet cu cateva luni in urma. “Intamplator” am dat peste ea intr-o frumoasa zi insorita de octombrie, tocmai aici in deosebitul si frumosul loc pe care sufletul meu il simtise “acasa”. Am fost ca trezit dintr-un somn adanc: locul in care ma aflam era descris in viziunea mea exact, desi in realitate cu mult mai frumos decat sperasem, “oameni frumosi“ incepusera sa vina sa se alature noua, iar multi altii se interesau si ne vizitau. Deci s-a petrecut aievea: 

Ce am cerut am primit, daca am cautat am gasit, 
unde am batut mi s-a deschis.

Trezire

      Un tata a observat ca baiatul lui se furisa in fiecare zi, un anumit timp, in padurea din apropiere. Tatal a inceput sa se ingrijoreze. Ce-ar putea sa faca baiatul acolo, in padure? s-a intrebat el. Intr-o zi, isi intreaba fiul: “De ce petreci atat de mult timp in acea padure?” Iar baiatul raspunde:

“Pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.”

“Ei bine, nu e nevoie sa te duci in padure pentru asta. Dumnezeu e pretutindeni. Dumnezeu nu e diferit in padure, fata de cum e aici, in restul lumii.” - spuse tatal.

“Da, tata - a zambit baiatul - dar in padure eu sunt diferit.”

 (Neale Donald Walsch – Noile revelatii)

      Am plecat de la oras catre comunitate, crezand ca trebuie doar sa fac ceva, sa schimb ceva. Ma pregatisem pentru a face. Acum realizez ca trebuie sa fiu ... Ce? Inca nu stiu, dar altceva decat am fost pana acum. Abia acum inteleg ce voia sa spuna indemnul “ fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.”

     Am  crezut ca a te muta de la oras

la tara inseamna doar sa schimbi locul si sa te adaptezi, dar acum inteleg ca e mult mai mult decat atat. In padure... sau oriunde in natura, unde zgomotul de fond al civilizatiei se estompeaza, incepe sa se simta diferenta. Eu, una, sunt diferita aici. Sunt alta.Si ma simt coplesita.Undeva, intre multele si diversele activitati, am realizat ca nu mai e drum de intoarcere. Pentru mine, acum

A venit vremea cand este mai greu

Sa raman inchisa in mugure

Decat sa infloresc.

                            

                       Ana (Marcela)

Asteptand sarbatorile

          In primul rand, asteptam oaspeti. Ceea ce e o mare bucurie pentru noi. Nu pentru ca am duce dorul iesirilor in oras, nici izolarea nu ne sperie, ci pentru ca simtim cum creste energia comunitatii, creste comunitatea. “Patria incepe in Spatiul de Iubire si se continua printre oameni cu suflet ca al tau.” Pentru mine, magia sarbatorilor este data de cautarea sufletelor. Acum se formeaza comunitatea. Oameni care, ca si noi, isi cauta propriul drum alaturi de altii. Si fiecare vizita, fiecare prilej de a cunoaste astfel de oameni devine un eveniment in sine. Pregatirile de sarbatori sunt simple. La bradul de Craciun am renutat de trei ani, iar la carne de anul acesta. Sarbatorile noastre sunt sarbatori ale vietii. Un brad taiat sau carnea unui animal sacrificat de dragul “traditiei” nu ne-ar aduce nicio bucurie, dimpotriva. Sambata trecuta am fost in oras. Nu am luat bradut, nici globuri sau beteala de plastic, doar am facut ceva cumparaturi. La ce ne-ar fi de folos podoabele artificiale in frumusetea de aici? Ce sa mai infrumusetam noi? Noaptea trecuta a fost cea mai lunga noapte a anului. Si cea mai intunecata. Cerul era acoperit in intregime de nori. Nu se vedea nimic, doar banuiam putin zapada, dupa urma unei licariri, abia perceptibile in noapte. Asta seara, cerul e plin de stele, fara urma de nori, parca te indeamna sa cauti cu privirea Steaua Magilor. Imi aduce aminte de momentele frumoase din copilarie cand ne adunam toti copiii de pe strada si faceam oameni de zapda, luandu-ne la intrecere care il face mai inalt. Sau cand ne jucam cu saniutele si stateam afara pana cand nu ne mai simteam mainile de ger. Ne intorceam in casa, ne incalzeam putin si iar la joaca! Iarna ne ofera in fiecare zi un alt spectacol. E liniste si frumos. Nu bate vantul iar zapada s-a asternut in strat subtire si scartaie sub picioare. Si e inca destul de cald pentru dusurile zilnice. Combin dusul cu apa calda cu frictionarea cu zapada. Apoi fug repede in casa, ma sterg bine cu un prosop aspru si gata! De cateva ori, am mers si desculta prin zapada. Am mai mers desculta prin zapada si cand eram mica, dar aici e putin mai greu, pentru ca terenul e inclinat si cam alunec. La inceput simt putin rece, apoi am impresia ca zapada frige. Cand picioarele mi se inrosesc, ma intorc la caldura si imi pun ciorapi de lana in picioare. Pana acum n-am racit deloc si constat cu bucurie ca nu mai sunt atat de friguroasa cum eram in oras. Cred ca la oras multi oameni mananca mai mult decat au nevoie, in special dulciuri, din cauza stresului. Cel putin eu asa faceam pana sa ne mutam aici. De cand ne-am mutat aici nici nu mai mananc asa mult, nici nu mai simt nevoia de dulciuri. Cand mi-e pofta de ceva dulce, o lingura de miere ajunge. Am si slabit cateva kg. Nu stiu cate, dar se vede dupa imbracaminte. Suntem sanatosi, in forma si optimisti. Ce sa-i mai cer eu lui Mos Craciun? Mos Craciun, pentru mine nu trebuie sa colinzi magazinele. Eu imi doresc prieteni buni si vecini minunati. Si un motanel negru, cu blanita semilunga si ochi verzi. Si... mai am o dorinta secreta, dar pe asta ti-o spun numai tie.

Prieteni si daruri

          Dragi vizitatori, prieteni si viitori locuitori ai Vaii Curcubeului, am creat aceasta pagina de blog pentru a posta toate activitatile pe care dorim sa le facem si la care ne-am bucura sa va avem alaturi. Aici vom posta ce nevoie avem de munca voluntara dar si ce obiecte ne-ar fi utile   ...mai mult...

Frumusetea simplitatii

Ma intreb uneori, cum ar fi incadrata viata noastra din punctul de vedere al ICCV (Institutul de Cercetare al Calitatii Vietii)...
Ar sti ei sa aprecieze corect modul in care, in fiecare dimineata, la iesirea din casa, cand rasaritul lumineaza feeric toata Valea, simt cum sufletul mi se umple de frumusete si nu ma pot opri sa nu ma minunez:
- Doamne, cat de frumos este!
Ar putea ei sa inteleaga ce le spun, atunci cand vorbesc despre bucuria de a aduce apa de la parau? Cand umplu galetile cu apa si le ridic spre a porni cu ele spre casa, simt cum parca si ele ma ridica pe mine putin... iar cand merg pe cararea atat de cunoscuta am impresia ca-mi simt aura. Ca doar putin mai lipseste sa o si vad luminand in jurul meu...
Ar putea ei sa inteleaga seninatatea care-mi insoteste aproape fiecare activitate? Senzatia de libertate?
S-au s-ar uita la lipsa curentului, la faptul ca nu avem incalzire centrala, nici apa curenta, nici internet, nici televizor, nici supermarket in apropiere, nici o multime de alte lucruri pe care atata lume le considera indispensabile vietii?
Nu stiu.Nu stiu ce ar conta mai mult pentru expertii de la institut. Stiu ca doar ca daca eu as fi cea care ar face un studiu despre Calitatea Vietii, indicatorii mei ar fi cu totul altii: Calitatea Timpului, Calitatea Locului si Calitatea Muncii.

Calitatea  Timpului.
In primul rand, noi avem numai Timp Liber. Avem, intr-adevar, o multime de lucruri de facut, dar toate au loc in acest Timp Liber. Acum, dupa ce am amenajat casa si am rezolvat cu lemnele) aproape ca nu mai  exista lucruri care trebuie facute intr-o anumita zi, intre anumite ore (sau si mai rau, zi de zi intre anumite ore). Ne putem imparti activitatile in functie de ceea preferinte, de dorinte sau de vremea de afara. Timpul nostru ne apartine. Nimeni n-a cumparat timpul nostru in asa fel incat sa fim nevoiti ca zi de zi sa dam acest timp altcuiva, de exemplu unei companii.
In al doilea rand, noi pretuim timpul. Departe de oras, unde Timpul inseamna bani, traim zi de zi realitatea ca Timpul inseamna Viata. Multe sunt momentele pline, dar pentru mine, cele mai placute sunt diminetile, in care ma scald in frumusetea zilei care va sa inceapa si serile, in care oboseala se impleteste cu multumirea sufleteasca si ma indeamna la retragere, la incetinire. Atunci iau lucrul manual sau o carte... sau ma retrag in mine meditand...

Calitatea Locului
In primul rand, noi suntem întreaga zi La Locul Potrivit. Nu trebuie sa mergem (aproape) nicaieri in alta parte pentru activitatile noastre. Tot ceea ce facem, facem Aici.

In al doilea rand, Frumusetea Locului. Atunci cand oamenii isi aleg un loc unde sa-si petreaca concediile, isi aleg locuri frumoase. In privinta asta, suntem constienti de ceea ce avem deja. Nu putem sa nu vedem frumusetea acestui loc.Pentru ca nu ne-am nascut aici, noi putem aprecia lucrurile pe care localnicii nici nu le mai observa. Pentru ei, toatea astea nu mai reprezinta nimic. Ei vad doar greutatile. Si viseaza sa plece. Noi am fost plecati destul. Acum simtim din tot sufletul ca suntem acasa. Si ne bucuram.
Stiu ca foarte multi oraseni ar aprecia o vacanta intr-un loc ca acesta. Si atunci? Sunt in Timpul-meu-Liber, intr-un Loc-de-Vacanta... locuiesc aici. Locuiesc intr-o Vacanta!

Calitatea muncii
Am citit mai demult o poveste despre trei pietrari. Un trecator i-a intrebat cum este viata lor.
- Viata de rob, a raspuns primul cu amaraciune. Muncesc ca un caine, batut de soare, de vant si de ploi, munca e grea, banii putini, abia am ce pune pe masa. Dar n-am ce sa fac, am familie, copii, trebuie sa muncesc. Nu-i doresc nimanui viata ca a mea...
- Da, e munca grea, a raspuns al doilea. Dar cel putin am ce munci, am ce pune pe masa copiilor. Slava Domnului ca sunt sanatos si am cu-mi ce tine familia!
- Eu, raspunse cel de-al treilea, privind cu ochi senini, eu construiesc o catedrala!

Timp (mereu) Liber si Loc Frumos si constienta faptului ca facem parte din ceva mai mare decat noi, ca indivizi.  Adaugati la ele linistea sufleteasca, viziunea ce atrage alaturi de noi prieteni noi, viitori vecini, voluntari ce vor sa ajute, dorinta de cooperare, capacitatea de a creea, increderea in viitor si puterea de munca. Imaginati-va un grup de familii, care au toate acestea si care sunt motivati de dorinta de a crea ceva mai mare decat ei si atunci veti putea sa simtiti macar un pic cum va fi viata in aceasta comunitate.
Imaginati-va!

Lumea trebuie visata, pentru ca, altfel, din ce vise sa devina realitate?

Prima ninsoare

Dupa prelungita seceta din aceasta vara si toamna, a venit si ploaia, de care ne-am bucurat din tot sufletul. Paraiasele din apropiere s-au umflat si ne–au rasfatat cu cantecul lor de ape curgatoare pe care, din pricina secetei, nu l-am auzit toata toamna. Dupa ploaie, a urmat caldura. Soare, caldura, pasari cantatoare... mirosea a primavara. Iarba urcata de seceta, acum s-a inmuiat de la ploaie si a inceput sa miroasa a fan, aceai de plante. Toata valea nostra mirosea a infuzie de plante. Minunat !
Joi – 8 decembrie - dimineata, totul in jur era complet schimbat. Ningea cu fulgi mici, iar zapada acoperise totul. Soarele nu rasarise inca, dar albul albastrui al zapezii lumina pana in departare. Cred ca multi dintre noi simtim un fel de angoasa cand cade prima zapada, albul care acopera tot ce cu o zi inainte era ruginiu si mirosea a plante, acum era cufundat in somnul iernii, sub plapumioara alba. Chiar in sufletul uman se petrece ceva la vedera acestui peisaj, parca vrei sa te cuibaresti mai bine in plapuma, sa te tragi mai langa soba, ceea ce am si facut. Am aprins focul ... privind mereu pe fereastra. Ninsoarea s-a intetit si a nins linistit aproape toata ziua cu fulgi mari si desi. Potrivit traditiei populare romanesti, trebuie sa tii minte in ce zi a saptamanii a fost prima ninsoare din an, iar anul urmator, in acea zi a saptamanii sa semeni bostanii, ca sa creasca mari si sa fie recolta bogata. Deci, anul viitor, trebuie sa semanam bostanii intr-o zi de joi. :)

Vineri, desi a continuat sa ninga, a iesit si soarele, transformand totul intr-o priveliste de basm. Era destul de “cald” – sa mai ies afara la dus ? Era prima provocare a albului zapezii. De cand am inceput acest “tratament” al dusurilor afara pe orice temperatura, m-am gandit ca vreau sa ma obisnuiesc tot mai mult cu natura, asa cum ne-a lasat-o Tatal. Uitsem ca urma si zapada, in schimb n-a uitat ea. Asa ca iata-ma cu sticla pt dus in mana, prin zapada, fara haine, dar cu papuci de plaja ... doar era soare. Nu era mai frig decat in alte zile. Am luat zapada in mana sa ma frectionez, dar s-a facut rpede tare in mana mea si ma zgaria putin pe piele, deci nu ma puteam freca cu ea. Mi-am continuat dusul obisnuit, apoi m-am asezat “la uscat” frecandu-mi tot corpul cu palmele. Pentru prima data in viata faceam asa ceva. Imediat ce pielea s-a zvantat, m-a cuprins o caldura buna, si ma intrebam cum se poate, deoarece in jurul meu era albul rece. Dar viata ne ofera surprize. M-am dus, si m-am imbracat cu o pereche de boxeri, si bocancii, apoi afara. Chiar vroiam sa vad daca mai simt cald. Si am cam stat vreo 2 ore asa, am carat apa in casa, am dat zapada, am alergat in sus sa fac niste poze ale minunatului peisaj, si nu simteam frig. Afara erau cam 3-4grade. .. Oare ce ar fi zis vreun vecin de peste deal daca s-ar fi gandit sa treaca pe la noi exact atunci? Noi nu avem garduri, astfel ca suntem vizibili de peste tot. Dar nu a fost nevoie de alti vecini, chiar vecina de camera, Marcela, nu a prididit cu “aprecierile” la adresa sanatatii mele mintale, ba chiar a inceput sa ma bata cu zapada ca sa ma lecuiasca de stat afara. Insa nu i-a mers, asa ca ne-am batut in parte, iar zapada care cadea pe mine o frectionam repede si apoi ma incalzea si mai tare, alaturi de portia de hohote insotitoare.

Aceasta zi mi-a adus noi intrebari asupra capacitatilor trupului uman, care par a nu fi cele pe care le crdem noi. Mi-am amintit de rusii care fac baie la copca,... de Anastasia,.... de unele cazuri de oameni care nu simt frigul,... de rusul care se plimba iarna descult prin satul sau, (imbracat doar cu o pereche de pantaloni) si i-a uimit pe cotropitorii nemti care l-au pus la incercare aruncand peste el apa rece la minus 20grade, dupa care il plimbau pe motocicleta dezbracat,... apoi de alti rusi care aveau aceleasi capacitati, de la care a pornit si infiintarea unui institut de studiere a frigului in Rusia... de Dr. Kneip care ne-a explicat cate ceva cu baile in apa rece... sau de cazurile de copii care au ramas de foarte mici in slabaticie si au fost chiar crescuti de animalele salbatice, neavand nevoie de haine si care nu simt frigul? (copii din zilele noastre)... de ioghinii din Tibet care la frigurile lor isi pun cearceafuri ude peste ei si stau asa afara pana acestea se zvanta complet. Toate acestea mi-au navalit deodata in minte, nascandu-mi intrebari :-De ce Dumnezeu ne-a facut fara blana, daca totusi la momentul creatiei noastre am primit absolut tot ce ne era necesar? (Ba chiar si in Biblie gasim -“oare trupul tau nu este mai mult decat haina”- cu alte cuvinte organismul nostru fizic ar avea capacitatea de a-si produce propria caldura necesara. )- De ce animalele cu blana, au si iarna aceeasi blana (doar se mai indeseste putin si se face mai pufoasa) si nu au nevoie sa-si puna haine peste ele? -Oare pe noi ne-a facut Dumnezeu mai “prost dotati” decat animalele? Sau noi suntem in situatia sa avem nevoie de ceva sa ne tina cald, tocmai din cauza ca de generatii si generatii suntem invatat sa ne imbracam cat mai gros cand ni se pare ca ne este frig? Oare nu tocmai acest fapt ne inabusa capacitatea corpului fizic (si nu numai) de a produce propria caldura? Nu ne producem si mentinem noi insine acest handicap al trupului, prin aceasta obsedanta infofolire? Daca sanatos fiind ai merge cu o carja, oare nu ti-ai produce in scurt timp tu insuti, cu adevarat o handicapare a picioarelor care sa nu-ti mai permita sa mergi normal? Oare nu sunt cei mai bolnaviciosi copii cei care sunt tinuti de parinti iarna in caldura foarte mare si imbracati foarte bine? Pe cand alti copii care nu au acest tratament sunt mult mai rezistenti? Oare n-ati observat ca toamna sau primavara, dupa unele zile calduroase cand umblam imbracati la maneca scurta, brusc se schimba vremea si sunt doar 12-15grade afara, noi mergem din automatism tot la maneca scurta. Dar nu bagam de seama ca iarna spre primavara, de foarte multe ori, dupa minus 2-3grade in timpul noptii ziua se fac chiar 12-15 grade plus, dar noi avem tot geaca sau paltonul peste noi. Ce sa mai zic de cei care nu pot trai in case iarna daca nu au 23-25grade, dar vara pun aparatele de aer conditionat sa functioneze pe 18gr? Nu va spune nimic aceasta relativitate a propriilor noastre nevoi de cald – frig? Dupa acest noian de intrebari si fapte care mi-au venit in minte, am simtit ca noi nu suntem atat de neputinciosi cum credem si am putea sa incepem chiar din aceasta conditie a vietii in care acum ne aflam, sa ne redobandim capacitatile pierdute.

     Deci va multumesc tuturor celor care puteti sa-mi trimiteti materiale, carti sau orice care ne-ar putea invata cum sa ne luam inapoi ceea ce Tatal ne-a dat. Voi continua sa urmez aceste proceduri si sa-mi observ organismul si starea psihica, impartasind cu voi ceea ce voi trai. (Va rog sa nu va jenati de pozele de la dus.)Sambata si duminica ninsoarea s-a transformat in ploaie, iar vremea s-a incalzit atat de mult incat s-a topit toata zapada. Doar petece albe razlete prin cate-un loc mai umbros mai amintesc de prima portie de iarna adevarata pe care am primit-o saptamana trecuta.Acum vremea este ca primavara, soare si frumos, cald, se aud de peste tot cantece de pasarele, iar noaptea bufnitele ne dau o impresie a maretiei locului in care suntem. Foarte des vedem prietenele noastre caprioarele care si ele se bucura de frumusetea si izolarea aceastui peisaj, unde isi aleg locurile de innoptat si probabil unde in primavara vor naste puii. Cerul albastru, ireal de albastru, ne bucura privirile si sufletele in fiecare zi insorita. Iar peisajul ruginit... este maret. Cred ca aici pentru prima data in viata, realizez ca pot sa ma bucur in fiecare zi de maretia naturii, sa fiu constient de ea, sa-mi umplu sufletul de aceasta minunata Creatie, la care si eu vreau sa fiu partas alaturi de El.

Inceputul

Dragii nostri,

Dorim sa va facem partasi la viata din comunitatea noastra, inca de la nasterea ei, astfel ca in fiecare saptamana va vom povesti cate ceva din ceea ce se petrece aici, sperand ca astfel va va mai usor sa prindeti curaj de a va alatura noua.

In aceasta saptamana va vom povesti cum primii doi vecini - prieteni, Mircea si Marcela, am ajuns aici in Valea Curcubeului sa cream primele doua Spatii de Iubire si inceputul minunatei comunitati.

Inceputul l-au constituit cartile din seria Cedrii Sunatori ai Rusiei. Dorinta de a trai la tara exista de mult in sufletele noastre, inclusiv ideea de comunitate ecologica. Chiar cautasem timp de un an informatii, locatii si modalitati de a trai intr-o astfel de  comunitate.  Deja in cautarile noastre ne formasem destule idei despre ceea ce nu vroiam , insa nu ne era foarte clar conturat exact ceea ce vroiam. Dar cand am citit aceste carti cu Anastasia, am simtit ca am gasit ceea ce cautasem. Am simtit ca asa vrem sa traim.

Imediat am pornit sa cautam locul potrivit pentru comunitate si pentru Spatiile noastre de Iubire. Am vizitat  mai mult de 20 de locatii,  unele dintre ele foarte frumoase.  Cand am ajuns aici insa, la Valea Curcubeului am simtit ca acesta este Locul. Acum urma sa ne adunam cativa curajosi care sa pornim impreuna la minunatul vis pe care-l aveam. Ne imaginam ca daca vom fi macar cinci persoane (numarul armoniei) ar fi fost mult mai usor inceputul. Si am intalnit oameni minunati dar care nu aveau disponibilitatea sa plece cu noi imediat. Asta ne-a pus in situatia ca plecarea noastra  sa depinda de oportunitatile sau piedicile din vietile altora. 

Dar visul Anastasiei care devenise si al nostru  a lucrat. Unele imprejurari exterioare ne-au incurajat, iar altele chiar ne-au fortat, ajutandu-ne sa ne depasim fricile si dependenta fata de altii, astfel ca  am hotarat sa fim primii care facem acest pas. Ne doream si puteam s-o facem.

Asa am si facut. In trei zile am pus  totul la cale, am strans strictul necesar, am incarcat masina pana la refuz... si iata-ne AICI.  Ne bucuram de pionieratul nostru si infiecare zi realizam ca astfel noi FACEM LUCRURILE SA SE INTAMPLE. Pentru moment suntem doar doi care vom petrece toata iarna aici, iar in primavara urmatoare vor veni si ceilalti trei, alaturi de altii dintre voi care intre timp  veti hotari schimbarea.

“Este important sa raspunzi numai de Sine. Tu fa-ti partea ta si nu-ti face griji de persoana de langa tine. Altfel, daca nu esti atent, o sa te trezesti asteptand dupa persoana de langa tine. Iar ei vor astepta dupa persoana de langa ei. Si tot asa... Si nu se intampla nimic, niciodata – nu incepe nimic.“ (Conversatii cu Dumnezeu -  Neale Donald Walsch)

Totusi sa ne prezentam:

Mircea- 35ani, nascut si crescut in Bucuresti. De mic copil am simtit o puternica atractie spre natura, in special spre munte, dragoste care in buna parte o datorez dragilor mei parinti care in fiecare an ne duceau, pe mine si sora mea, la munte sa petrecem concediile lor. Am vizitat aproape toti muntii din minunata noastra tara, iar pe la 12 ani visam sa ma fac cabanier.

Lucrurile nu s-au petrecut chiar asa, astfel ca am facut extrem de multe lucruri pana la varsta mea, inclusiv pt o perioada de trei ani am plecat din oras sa locuiesc la tara. Acolo am invatat de la zero cum este viata oamenilor de la tara, gradinarit, cosit, strans fan, lemne, animale – desi nu am taiat animale eu. Mi-a placut enorm, dar ceva imi lipsea...

 In ultimii opt ani, viata m-a pregatit in domeniul constructiilor de case, tot de la zero – pana la acoperis,   inclusiv toate tipurile de  finisaje interioare si instalatii necesare unei case. Am invatat si am construit toate tipurile de sobe de incalzit, din teracota, caramida, ”rocket stoves”. De vreo doi ani m-am pregatit si in ceea ce priveste constructiile ecologice, din paie, pamant si piatra,  precum si sistemele verzi de captare si purificare a apei, de produs energie termica si electrica.  In paralel, si cu mare legatura cu restul  am invatat, reamintit si  adoptat principiile permaculturii, pe care am si putut sa le practic la scara mica. In prezent simt ca am gasit usa in spatele careia am putut sa-mi vad drumul si sa-mi inteleg menirea mea individuala dar si ca OM. Spatiul meu de Iubire este in curs de pregatire, visez si lucrez la el in fiecare zi,  asteptand-o pe acea minunata fata care va simti ca inspiratie poate sa-mi fie si impreuna a-l cladi sa pornim.

Marcela:  40 de ani, bucuresteanca prin nastere, sateanca cu sufletul. Am avut sansa de a ma naste exact la granita intre sat si oras, la marginea Bucurestiului, la curte.  Curtea noastra era una dintre ultimele de pe strada, dincolo de noi nu mai erau decat cateva case si campuri nesfarsite, pe care orasenii de granita ca noi isi pasteau animalele, iar copiii se jucau in voie. Din fata curtii, puteam vedea intr-o parte orasul, in toata artificialitatea sa, cu  blocurile, asfalturile sale, in cealalta parte, campurile verzi, lanuri de grau, porumb sau floarea soarelui si minunea naturii care ne primea mereu cu bratele deschise... De mica le spuneam parintilor mei ca mie nu-mi place la oras, ci la tara, ca acolo e frumos, putem avea animale (aveam si noi, dar eu visam sa am un calut) si ca as vrea sa locuiesc la tara.

In copilarie, am ajutat la toate muncile necesare in gradina: sapat, sadit, plivit, udat, recoltat... Iubesc plantele, imi place sa fiu in preajma lor, sa am grija de ele, sa le admir si sa le vorbesc. Iubesc animalele, ma atasam atat de mult de  ele, in special de pui, incat simteam ca pe o mare pierdere cand trebuia sa taiem vreunul... Astfel incat am hotarat sa nu mai consum carne, pentru ca simteam ca moartea animalelor iubite imi produce multa amaraciune si imi face sufleteste rau.

Ma pricep sa fac multe lucruri, gatesc, tricotez, cos, fac papusi, fac paine, gradinaresc. Imi place sa ajut, asa ca astept cu nerabdare ziua cand toti oamenii din comunitate,  ne vom aduna sa co-creem primele Spatii de Iubire.

11  septembrie 2011,  Duminica

O zi superba, de vara tarzie, cu o lumina de miere, peisaje mirifice si peste toate, bucuria si emotia inceputului. Drumul a fost lung si lin de la Bucuresti la Valea Curcubeului – 450km. Am ajuns cu bine, desi ultima parte a drumului este cam accidentata. Se vede cum era masina... doar ea si noi stim cate a putut sa care la viata ei.

Ne-am oprit pe un loc drept unde puteam pune cortul pentru o perioada si am inceput sa scoatem cateva lucruri afara (florile, in primul rand) apoi ne-am uitat de jur imprejur si unul la altul: Si acum?

E un sentiment straniu, cand incepi de la zero ceva atat de mult asteptat... Cumva, ai sperat, ai dorit, ai planuit, ai imaginat... apoi esti acolo, si iti dai seama ca a fost doar un pas. Ca urmeaza inca un drum nou in fata. Ai plecat din oras, dintr-un  stil de viata care poate nu te satisfacea dar care, cel putin, iti era cunoscut, iar acum esti la mare distanta de mediul tau obisnuit, tu si noutatea... soarele care lin apunea... si  noi doi oameni singuri in asa maretie si salbaticie. Putin infricosator 

Am instalat cortul, am mancat si ne-am facut planuri pentru a doua zi, cand urma sa ne apucam de curatenie in viitoarea noastra casa.

Casa

Casa in care urma sa locuim temporar (unul - doi ani) ne este oferita de un localnic. El nu mai locuieste acolo de trei ani. Pe afara arata in regula,  mai putin faptul ca nu mai avea scara de acces. Aproape toate geamurile erau intregi, scapand ca prin minune de pasiunea  putinilor copii din zona de a trage la tinta... Inauntru, insa, arata dezolant. Toate casele parasite au un aer trist. Aici, lucrurile erau aruncate de-a valma, amestecate cu orice iti poti imagina, sare, zahar, tencuiala cazuta, resturi de vase, farfurii, pahare, linguri, paturi de lana, covoare, haine vechi... arata ca o casa calcata de hoti. Peste toate, orice casa parasita devine pentru un timp, un paradis al soarecilor si urmele lor erau peste tot... 

Orice doza de optimism am fi avut, nu era suficienta pentru a ne apuca de curatenie. Drept pentru care am ramas cu cortul inca cateva zile undeva mai departe de casa, in plus  si din cauza drumului care nu ne mai permitea accesul cu masina. Asa ca am inceput cu ce era mai usor: am amenajat bucatile de drum respective ca sa putem ajunge mai aproape de casa.

Abia peste trei zile am inceput curatenia in casa. Si nu singuri, ci alaturi de prieteni care au venit  pentru doua zile sa ne ajute. Ajutorul lor a fost o adevarata binecuvantare  si sustinere pentru noi. Pur si simplu aveam nevoie de incurajarea lor, ca o reconfirmre ca suntem pe drumul cel bun.  Am facut curat in casa, apoi ne-am mutat cortul aproape si am despachetat. Incetul cu incetul, casa goala si destul de neprimitoare s-a transformat, a reinviat.

Prima, a fost amenajata bucataria. Am instalat micul aragaz pe o masuta si am organizat un dulap cu cele strict necesare, astfel incat sa putem gati intr-un loc ferit de ploaie, vant si animale. Dupa trei saptamani de amenajari , in care au fost necesare cateva lucrari partiale - tencuit, schimbarea catorva tigle din acoperis, curatirea si varuirea peretilor – am putut sa ne mutam din cort  - prima casa, in cea de-a doua noastra casa.

Nu  avem apa curenta, nici toaleta  in casa, electricitate, sau gaz (doar un miniaragaz cu butelie). Toaleta este una obisnuita ca la tara, pe care am transformat-o in cea mai simpla toaleta ecologica posibila, prin adaugarea rumegusului.

Despre apa si spalat

 Avem un izvor absolut extraordinar care se naste de sub trei fagi (am aflat ca este foarte vechi, 70-80 ani). Localnicii spun ca de aici luau apa luptatorii anticomunisti ascunsi prin paduri.  Nu ingheata , nu seaca. Nici anul acesta nu am avut probleme cu apa, cu toata seceta care nu ne-a ocolit nici pe noi (nu a plouat 3 luni). De la izvor, care este cam la 100m distanta de casa aducem  doar apa de baut. Pentru apa de spalat am amenajat o gropita pe cursul unui foarte mic paraias care trece prin apropierea casei (50m). Acolo se strang cam 80l de apa si o putem lua cu galetile.

 Facem  totul manual, inclusiv spalatul rufelor. Evident ca folosim sapun ecologic de casa, detergent ecologic de vase iar pentru rufe (chiar si pentru vase) am readus la viata lesia din cenusa. Adica detergentul universal din vechime (desi cred ca nu singurul) facut din cenusa de lemn fiarta, pana se coloreaza apa putin galbui. Iese un lichid galbui si transparent care este mai gros ca apa si foarte “lesios”. Rufele se spala minunat, incredibil de bine, daca  au fost si inmuiate in prealabil.

Imi place sa spal rufele manual. Imi organizez activitatile in asa fel, incat sa nu trebuiasca sa spal multe lucruri o data si nici nu spal in fiecare zi. In zilele in care nu am de spalat, ajung cam 30 de litri de apa pentru baie si vase. In zilele in care spal, am nevoie de mai mult, asa ca sunt nevoita sa ma duc la apa si de 4-5 ori. Imi place drumul pana la apa si inapoi. De ceva vreme apa a inghetat si, de jur imprejur, totul e acoperit cu chiciura, ca un strat subtire de zapada.  Uneori, e intuneric si trebuie sa folosesc lanterna frontala. Atunci, cristalele de ghiata reflecta lumina si  totul in jurul meu capata straluciri de basm.  Cateodata, vad chiar si caprioare... e ceva minunat! Imi aduce aminte de Dumbrava minunata...  (Marcela)

Baia

Pentru  a ne putea spala,  am amenajat un “dus” afara: un copac in care punem un pet de 2,5l cu apa (in dop am dat doua gauri de 5mm). Apa curge cam 5 min, timp deajuns sa faci un dus rapid dar eficient (fara spalat pe cap la fete). Chiar si in zilele acestea de iarna noi tot acolo facem dus la o temperatura de 0-2 grade, dar numai cand este soare... (nu recomandam celor neobisnuiti). 

Pe langa curatenia corporala, scopul acestui exercitiu (pe care Mircea il face mult mai des decat Marcela) este acela de a ne mari  imunitatea si rezistenta  la frig.

“Prin asta doresc sa-mi obisnuiesc corpul cu temperaturi  exteme, oferindu-mi o foarte buna snatate si o mult mai mare rezistenta la frig si cald. Eu mai aplic si uscarea cu mainile, adica imi frec tot corpul  cu palmele si arunc apa de pe mine fara sa ma sterg cu prosopul. Asta, pe langa stropii de apa care ar trebui aruncati peste propriile plante, mai activeaza foarte bine circulatia sangvina periferica si caleste trupul.  Dupa acest program care dureaza afara cam 10 minute, efectiv ma simt curat, parca altfel de “curat” decat dupa dusul de la oras, si plin de energie sa incep o noua zi cu bucurie. “ (Mircea)

Primele lumanari

Curent electric? NU

Nu vrem sa ne conectam la retea

Inca de la inceput am avut de “negociat” cu noi insine despre acest aspect.

Noi am mai trait doi ani de zile fara sa fim rarcordati la reteaua de electricitate. Si asta nu undeva in vreo cabana izolata de munte, ci la oras, unde stalpii  de curent treceau chiar prin  fata curtii. Si asta nu pentru ca noi ne dorisem aceasta situatie, am fost fortati de imprejurari sa traim asa, dar se pare ca ne-a pregatit pentru ceea ce urma. Atunci am experimentat  nemijlocit faptul ca oamenii nu au realmente  nevoie de electricitate ci doar aparatele de care singuri se inconjoara si de care, in final, devin dependenti. Chiar si casa noastra fusese construita pe modelulul caselor-dependente-de-curent, alimentarea cu apa si centrala termica depinzand de energia electrica. De aceea am fost nevoiti sa folosim  in medie 1-1,5 ore pe zi un generator de curent pe benzina. Dar lumina o aveam doar de la niste lampite frontale cu leduri si de la lumanari. Neavand nevoie de tv sau alte surse de zgomot, nu am intrat in sevraj din lipsa electricitatii.

Aici la Valea Curcubeului, un minim de electricitate am avea nevoie, pentru acumulatorii lanternelor, cei ai camerei foto, pentru telefon  si uneori pentru lap-top.   Acestea sunt singurele  aparaturi electrice cu care am facut un compromis pt o vreme.  Aceasta este partea de tehnologie pe care vrem s-o folosim in slujba binelui -  cladirea  acestei comunitati. Fara acces la net si email ar fi foarte greu sa va transmitem ceea ce este aici, ce facem si ce planuri avem. Dar este singurul nivel de energie electrica de care avem efectiv nevoie in perioada de formare a comunitatii.

Pentru iluminat, folosim lumanari facute in casa, din ceara de albine. Desi am fi putut cumpara lumanari de parafina frumos colorate, am preferat sa cumparam ceara si sa le producem singuri, atat pentru ca vrem sa folosim ingrediente naturale, cat si pentru ca astfel sprijinim producatorii locali. In plus, refuzand sa cumparam produse ce au fost transportate mii de km pana la consumator, reducem pe cat ne sta in putinta contribuitia noastra la poluare.  

Lumanarile ne lumineaza cu blandete serile.  Acum simtim pe viu diferenta dintre spatiul luminat peste tot si spatiul luminat  putin, creind un mic univers in jurul lumanarii. Lumina aceasta  dulce aduce multa liniste in casa si ostoieste toate nelinistile.  O lumina care unifica si ne conduce spre linistea somnului cu mult mai devreme decat la oras. Nici semnal gsm nu avem in casa, asa ca suntem feriti de toate campurile electromagnetice.

Nici pe viitor nu dorim sa ne conectam la retea deoarece un panou solar poate face fata fara indoiala consumului nostru.

Incalzirea

Ne incalzim cu lemne. Zona noastra este o zona de pasunat. Ca sa curete aceste pasuni (si, bineinteles pentru subventii), fostii proprietari au taiat multi copaci. Asa ca lemne sunt. N-a trebuit decat sa le adunam, sa le taiem si sa le stivuim.

Mancarea

Suntem lacto-ovo-vegetarieni. Mancam simplu, iar cumparaturile noastre sunt la fel de simple: legume, fructe, oua, lapte, branza, faina, malai, ulei...produse simple, din categoria celor considerate de  baza.

 Asta vara am facut si  cateva conserve: zacusca si gemuri, iar aici, in masura in care am avut timp, am pus si muraturi: gogosari, castraveti, varza, vinete la borcan.  Din merele culese dintr-un mar de langa casa, am facut mere uscate (poame, cum li se zice aici). Camara noastra e relativ bine garnisita, desi mai trebuie sa cumparam cate ceva.

Painea ne-o facem singuri, intr-un cuptor improvizat, facut  afara, practic o groapa in pamant, pe care o acoperim cu tabla si tigle, o varianta a testului oltenesc.

Majoritatea alimentelor (legume, lapte, oua, branza) le cumparam de la sateni. Pentru lapte, am facut “abonament” la cineva din comuna, legumele le cumparam tot de acolo, branza am cumparat de la un vecin...Tot ce nu putem gasi la magazinul satesc sau la localnici, cumparam de la oras,  odata pe luna. De la anul vom avea multe dintre acestea produse de noi

Vecini

Primiii vecini din comunitate se vor muta aici la primavara. Ii asteptam cu drag. Pe ei si pe toti cei care, avand aceesi viziune cu noi, vor indragi  atat de mult o  astfel de viata simpla si plina de sens incat sa-si doreasca sa-si creeze Spatiile lor de Iubire alaturi de noi!