31 decembrie 2013

Retrospectiva


          Dragi prieteni, comunitatea noastră are deja mai bine de doi ani. Aș dori acum la acest sfârșit de an să fac o retrospectivă, care să ne ajute pe toti să realizăm care sunt experiențele posibile prin care oamenii pot trece la ieșirea din sistem. Când am pornit pe acest drum, nu am avut nici cea mai vagă idee despre cât de dificilă poate să fie trecerea, sau mai bine spus ieșirea dintr-un sistem care nu este potrivit omului. Provocări, piedici, dușmănie... oameni.

 Ieșirea...
 
 ...este un vis frumos pentru mulți dintre noi, însă cere mai multă putere decât pare la prima vedere. Ordinea lumii nu se lasă ușor schimbată. Pentru că lumea este formată din oameni și forțele care-i guvernează. Dacă oamenii se schimbă... și lumea o va face.
Unde au fost provocările? Toate au venit din partea oamenilor. A celor care s-au simțit amenințați că lumea lor începe să nu mai aibe sens. Unele sunt legate de imaginea sau închipuirile celor din jur privind intenția noastră de a ne muta din oraș. Ce căutam noi aici, de ce ne-am mutat din oraș într-un sat uitat de lume?
       Comunitatea locală sătească nu ne-a primit bine pentru că au înțeles că vom aduce altceva, că le vom strica treburile și aranjamentele. Dar asta o simțeau, o intuiau, nu și-o explicau.  Vecinii noștri din sat nu mai puteau să folosească după bunul plac terenurile celor plecați, ale celor care nu mai locuiau aici de zeci de ani.
Însă cel mai mare zid de care ne-am lovit a fost cel cultural. Pentru ei păream veniți de pe altă planetă. Nimeni nu ne credea că ne-am mutat pur și simplu de la oraș în Natură, ca să trăim simplu și sănătos, chiar mai simplu decât ei. Sigur nu aceasta era motivul nostru, aveam ceva de ascuns, ceva afaceri dubioase, ori doream să cultivăm ceva interzis. Și cum tv-ul este prezent în fiecare casă a lumii noastre, localnicii erau foarte la curent cu ce se mai întâmpla prin țară. Astfel au ajuns repede la concluzia salvatoare: am venit aici să cultivăm ”etnobotanice”. Au văzut că noi spuneam cuvinte ciudate, ca permacultură, acoperirea solului cu fân, că plantam toamna semnițe și apoi le acoperim, că am făcut jardiniere în casă unde am semănat ceapă și pătrunjel... toamna. S-a ”întâmplat” că tocmai intr-o zi de noiembrie, în primul an, 2011, o vecină din sat fiind cu vacile la păscut, a fost invitată la noi în casă să vadă cum ne-am aranjat în căsuța temporară.
D-na Rodica trecuse prin multe la viața ei, și nu a crezut că ceapa și pătrunjelul din jardinierele noastre erau chiar ceea ce vedea cu ochii ei. Doar era femeie trecută... cine mai văzuse ceapă verde in casă să crească, în luna noimebrie! Sigur erau alte plante acolo! Acesta a fost zvonul care s-a propagat mai repede ca informația pe Google, că noi plantăm droguri în casă. Scenariile au înflorit în mințile sătenilor ca ciupercile după ploaie, mai ales că de modele nu duceau lipsă din filmele ce abundă cu traficanți si mafioți pe toate canalele tv ale epocii noastre moderne.
Cu noi, toată lumea se purta frumos, pe față. Dar primeam din când în când câte un feedback de la câte un tânăr care mai scosese capul prin lume, și i se părea lui că nu prea aveam fețe și mașini de traficanți! Așa  am ”aflat” că noi dețineam și arme aici, că aveam saci de bani și venisem să cumpărăm tot satul. Faza cu sacii de bani nu ne-a deranjat, pentru că dacă și alți oameni ne vedeau bogați, ei contribuiau inconștient la atragerea bogăției noastre.
      O altă întâmplare care ne-a afectat sufleteste a fost metoda sătenilor de a curăța vegetația uscată prin incendiere, înaintea primăverii. În primul an ne-am trezit chiar de ziua națională cu incendiu pe vreo 3-4 hectare, care afectase și o mică bucată de pădure tânără de aluni si mesteceni. Nu știam ce se întâmplă, dar am mers să stingem focul, care aredea mocnit prin frunzele uscate. Cei care puseseră foc nu mai erau acolo, probabil aveau treabă acasă. Am luptat vreo patru ore cu focul care incerca să se răspândească prin pădurice. Am reușit! Insă acum urma pentru noi provocarea. Să anunțăm pompierii, poliția să tragă la răspundere pe cei inconștienți? Amenda era mare. Dar și inconștiența care dusese la incendiere,  și mai mare. Mai vorbisem cu vecinii privitor la arderea vegetației, că nu este bine, periculos, dar pe ei îi interesau mai mult banii și cum să-i obțină mai ușor, pentru că terenurile trebuiau curățate ca să primească subvenția de la UE pe fiecare hectar.
Nu doream să ne facem dusmani cu vecinii care oricum ne priveau ciudat, dar dacă nu luam o poziție pe care ei să o înțeleagă, pe viitor lucrurile puteau continua la fel. Am anunțat poliția și pompierii, care ne-au mulțumit că am stins focul, însă nu părea să-i intereseze cine a pus foc. Am fost astfel dezamagiți a doua oară de inconștineța atât de generalizată. Cu toate astea ne-am atras dușmănia autorilor focului, deoarece au aflat de la poliție că noi am făcut reclamație. Uneori cineva trebuie să aibă rolul ”negativ” ca să se petreacă o schimbare. Anul următor au venit să ne întrebe dacă mai pot da foc să curețe pe terenurile lor. Măcar au făcut un pas, nu mai dau foc și pe ale altora.
Din această experiență am înțeles că lucrurile nu se schimbă ușor și ceea ce are puterea este luarea de poziție, propria atitudine, exemplul propriu. Chiar dacă pare puțin, în mintea colectivă a satului rămâne un episod la care se mai gândesc câteodată.
        Apoi a venit primăvara, și natura și-a reîmbrăcat haina sa verde și frumoasă. Unde fusese ars, incet incet s-a inverzit, chiar dacă nu cu așa multe feluri de ierburi. Ne-am bucurat că rana focului nu a rămas prea mult vizibilă și pământul i-a iertat pe cei care au pus foc. Viața mereu iese la suprafață. 



                                                    ***

       Voi vorbi acum despre o altă provocare care a venit peste comunitatea noastră în formare. Forțele care nu doresc schimbarea în lume sunt treze și acționează fără preaviz. Văzând Ele că nu ne dăm bătuți ușor, s-au pornit să ne atace din interior. Așa că ne-am trezit într-o zi cu un ”investitor” care era dispus să cumpere o mare parte de teren în zona pe care noi gândiserăm spațiul comunității, pentru care noi deja aveam un susținător decis să cumpere pentru comunitate. Acest nou ”investitor” ne-a fost adus chiar de doi vecini din comunitate, care credeau că interesul personal este mai important decât viitorul comunității. Insă ideile sale despre comunitate nu corespundeau cu ale noastre, și nici nu părea să-l intereseze că noi aleseserăm acest loc pentru o comunitate care avea o viziune clară, făcută publică. Puterea banlui era cea care decidea aici, și terenul nefiind incă arvunit, s-a aruncat să cumpere 25 ha, susținut moral și faptic de cei doi ”buni vecini”. Chiar s-au organizat într-o grupare care să facă o comunitate paralelă cu cea pornită deja de noi, dar în același spațiu fizic, adică pe valea noastră. Veniseră tocmai la țanc să profite de un loc frumos, nepoluat, retras, și ieftin, pentru care nu făcuseră nimic.. Nu participaseră la punera pietrei de temelie, însă acum se bucurau să ne ”dea la o parte” pentru că locul era prielnic. Locația fusese aleasă de noi după căutări prelungite luni de zile prin toată țara, acțiune la care ei nu participaseră, deoarece nici măcar nu ne cunoșteam la acea vreme.
        Doar că lucrurile nu s-au oprit aici. Ei aveau pe rol cumpărarea unei mari suprafețe, pe care sperau să întemeieze o comunitate paralelă, dar le trebuia publicitate. Și cum deja se băgaseră peste locația noastră, de ce să nu ne ia și numele care deja avea o mare popularitate pe internet. Eram cunoscuți ca Valea Curcubeului datorită blogului lansat în oct 2011, deși nu realizaserăm cât de importantă era imaginea virtuală a unei comunități. De aceea nici măcar adresele noastre web nu aveau denumirea Valea Curcubeului, cu excepția adresei de email.
Așa că noii doritori de comunitate au gasit rapid lacuna noastră de organizare virtuală și au ”luat” pe net cele mai importante adrese web cu denumirea Valea Curcubeului. Deci foarte simplu, și perfect legal,  au făcut ”ca la carte” un site, un blog, adresă de faceboof, twitter și cine mai știe ce, cu numele Valea Curcubeului, considerându-se ei comunitatea. 

Din disperare, căci situația părea să scape cu totul de sub control, am încărcat informație pe situl valeacurcubeului.org pe care-l dețineam de câteva luni fără să fi fost încărcat pe net. Am făcut și o adresă de facebook  -valea curcubeului ecovillage-  dar  era prea târziu. Căzuserăm în capcana luptei pentru un nume sau imagine, deși noi ne apăram pe bună dreptate comunitatea pe care o porniserăm. În ochii lumii care nu știa ce se petrecuse aici, noi păream a fi într-o luptă de interese mari. Așa că am ales calea pașnică, și nu am postat nimic pe internet legat de această încercare.  Fuseserăm lucrați profesional și nu aveam ce face. În scurt timp simțind că suntem trași într-un conflict care ne lua liniștea, bucuria și entuziasmul de a merge mai departe, am intuit că singura soluție era să schimbăm numele comunității ca să nu mai fim asociați cu cei care făcuseră treaba ”profesionist”.  Am trăit atât de multe dezamăgiri, chiar și trădarea celui mai intim prieten al comunității noastre, încât ne credeam doborâți. Dar asta nu era totul, mai urma...
      A treia lovitură a venit în primăvara acestui an când cealaltă ”valea curcubeului” a considerat că trebuie să facă lucrurile și mai ”profesionist” prin scormonirea și ”înflorirea” vieții mele personale, printr-un pamflet. Slavă domnului că nu am citit acea mizerie în patru acte, sau trei? Poate că cei ce l-au citit știu mai bine.
Ajunsesem la capătul puterilor. Nu mai aveam nici identitate, eram două entități cu același nume. Ce era de făcut? Deja luam în calcul plecarea din vale și pornirea comunității în altă parte. Dar asta ar fi însemnat pierderi și mai mari, nu numai materiale, dar și sufletești. Nu o dată, de mai multe ori am simțit ca și cum ne furaseră visul. Toată energia noastră fusese trasă în această confruntare. Și pentru ce? Ne părea rău că datorită acestei situații, nu ne mai simțeam în siguranță- fiind mereu urmăriți, ce facem, ce scriem - și de aceea nu mai scriam aproape nimic pe blogul nostru.
Noi am venit aici cu un vis, cu o viziune și nu să ne luptăm pentru un nume sau un teren. Mesajul nostru este cel care contează: se poate trăi liber și fericit, independent de sistem, găsindu-ți resursele în tine însuți prin prezență în moment, cunoașterea și cocrearea continuă la Creație. 
        Suntem aici și mergem înainte pe drumul pe care am pornit! Puritatea intențiilor, a gândurilor, și a faptelor, este cea care contează. Efectele nu au întârziat să apară. Cei care s-au situat  de cealaltă parte, fără să-și dea seama ne-au arătat, prin lupta lor crâncenă împotriva noastră, că noi eram pe drumul cel bun. Și fiecare dintre ei au început să-și primească răsplata, fără să intervenim noi. După semințele semănate, roadele sunt pe măsură.
Noi am lucrat mult cu noi înșine să aplicăm cu adevărat iertarea. I-am iertat și încă îi iertăm în continuare. Am căutat și propus soluții pentru a evita scindarea în două tabere. Dar se pare că lucrurile nu au mers într-acolo. Nu au înțeles. Așa că am ales să o luăm de la zero după doi ani si 4 luni, lăsându-le lor ce-și doreau mai mult: numele Valea Curcubeului!

A durat un an de zile să punem în aplicare decizia pe care o vedeam singura înțeleaptă: adică să renunțăm... la nume. Acum am creat un site nou, cu unele modificări de viziune survenite în urma experiențelor prin care am trecut în ultimii doi ani. Dacă a adurat atât de mult să revenim, a fost pentru că am tot sperat că ceilalți vor înțelege că drumul pe care porniseră nu-i susține nici pe ei, nici comunitatea. Între timp ”investitorul” a înțeles - după ce a pierdut câteva mii de euro - că se asociase cu cine nu trebuia. Acum este de partea noastră, deși răul făcut nu prea se mai șterge nici din buzunarul lui nici din sufletele noastre. Dar noi încercăm. Isus Cristos ne-a învățat să iertăm de 7 ori câte 77. Nu credeam să fie posibil. Dar aici viața îți oferă experiențe profunde și nu ai deloc timp să te plictisești. Abia suntem la primul ciclu de 77 de iertări.

          Așadar dragi prieteni, acum la sfârșit de an – care este doar o ficțiune stabilită de oameni -  am simțit impulsul de a vă transmite tuturor celor care v-ați întrebat ce se întâmplă cu noi, cum au fost primii doi ani ai comunității noastre. Deși trările personale nu au fost detaliate aici, experiențele descrise ne-au școlit foarte mult, ne-au pus cu adevărat în fața situației de a ne iubi aproapele. O continuă provocare de a găsi în noi Iubirea, și de a o dărui chiar și celui potrivnic, de a-l ierta cu adevărat și a merge înainte. Am trecut prin experiențe pe care nu credeam că suntem în stare să le depășim. Dar până la urmă am înțeles că greutățile reale pot fi depășite, nu și cele imaginare. Si asta am învățat chiar de la cei care au fost oponenții nostri, de care ne-a fost milă în multe momente. Și ei sunt actori într-o piesă de teatru în frumoasa reprezentație vie a Vieții.
Comunitatea începută de noi își continuă existența pe plan virtual, sub numele Noul Răsărit, care are și adrese web proprii, inclusiv pe facebook. Pentru o perioadă de timp vom posta încă și pe acest blog pentru ca vizitatorii să se obișnuiască cu noua schimbare. Vă sugerăm să vă abonați pe noul site pentru primirea noilor postări pe email.
Poate părea că aici am menționat doar provocările negative și nu am spus și despre cele pozitive. Acestea din urmă sunt mult mai multe și cred că fiecare persoană  le are pe ale sale, astfel că le poate descrie personal.

Vă mulțumim și vă dorim să fiți fericiți!

13 iunie 2013

Convergenta Comunitatilor Dunarene

Prima Convergenta a Comunitatilor  Regiunii Dunarene 25-30 iunie,
Comunitatea Aurora, judetul Hunedoara.
 Eveniment pilot, unic de acest gen in regiune, aduce pentru prima oara in Romania intr-un spatiu deschis pentru colaborare, organizatii precum Tranzition Towns, Comunitati Intentionale, Permacultura, platforme colaborative, instrumente sociale si metodologii de organizare emergente. Daca esti interesat de temele de mai sus si/sau doresti sa iti prezinti proiectul tau participa! Au confirmat deja participanti din Germania, Grecia, Marea Britanie, Portugalia, Romania, Ungaria, Statele Unite ale Americii (Hawaii) si comunitati precum ZEGG, Schloss Tempelhof, Kalikalos, Maui Ecovillages, Smaragdfalva, Comunitatea Valea Curcubeului, Stanciova, Aurora Community. Acesta este un eveniment 'gift economy'. Mai multe detalii pe: www.communitiesconvergence.org/ro Inscrieri pana pe 20 iunie.
Locatia, aici

4 iunie 2013

Curs de Permacultura

Permaculture Design Course in the South-West of Romania.
From 13 to 25th of June, with Helder Valente.

Last days to enroll to a great experience in permaculture with a already multicultural group of participants.

Sorin Rogoveanu, Florin Baci, Claudian Dobos are invited as co-facilitators.

With Valea Curcubeului Ecovillage Support.

31 mai 2013

Grădina din curtea şcolii


Cum ajunge permacultura în şcoli



Calul bătrân nu se mai învaţă în buiestru, spune o vorbă din bătrâni. Dacă un agricultor tipic, cu ani buni de ierbicidare şi eficientizare în spate, cel mai probabil nici nu va vrea să audă de permacultură, copiii sunt mult mai deschişi la nou şi mult mai capabili să se apropie cu curiozitate şi încântare de natură, nefiiind condiţionaţi nici de dorinţa de câştig, nici de teama de pierdere.

Grădina din curtea curtea şcolii este un proiect iniţiat de Transition Towns România. Proiectul se doreşte să fie interdisciplinar şi complementar şcolii, un program unde copiii să înveţe activ despre natură şi darurile ei.


Deja proiectul a fost pus în aplicare în colaborare cu şcoala bucureşteană Ferdinand I, care acum se poate mândri cu prima grădină din curtea şcolii.

25 mai 2013

Pentru libertatea semintelor


Ceea ce traim in prezent, cand ne putem pune in pamant semintele de la propriile plante, va putea fi privit ca un rai in viitor, daca nu luam pozitie fata de incercarea de patentare si interzicere a folosirii propriilor seminte. Haideti sa ne implicam si sa spunem ce ne dorim. Fiecare este mic, dar impreuna suntem forta de nestavilit a oceanului.
Aflati mai multe aici: New EU law that could ban all seeds http://www.permaculture.co.uk/news/0105133318/new-eu-law- could-ban-our-seeds ,

 Puteti semna petitia aici: We_dont_accept_this_Let_us_keep_our_seeds_EU/?pv=0


www.valeacurcubeului.org

16 mai 2013

Atingerea frumuseţii

La sfârşitul săptămânii trecute am participat la un seminar cu Richard Moss. Voi vorbi despre această experienţă pe blogul personal imediat ce mă voi simţi în stare. :)
Acum, îmi doresc doar să împărtăşesc o singură... idee. De fapt, e mai mult decât o idee, e o realitate de care am devenit conştientă în urma unuia din exerciţiile efectuate la seminar:

"Modul în care atingem viaţa este modul în care viaţa ne atinge pe noi".

Ceea ce dăm vieţii, viaţa ne dă înapoi. De ce ne înconjurăm, aceea atragem către noi.

20 aprilie 2013

Mame pentru mame


Am bucuria de a cunoaşte personal două dintre femeile curajoase care au ales să născă acasă în România, chiar dacă nu e ceva obişnuit şi chiar dacă nici legea, nici doctorii  nu le încurajează, ba dimpotrivă. Amândouă mi-au povestit, strălucind de bucurie, despre cum e să aduci pe lume un nou suflet în căldura şi atmosfera iubitoare a propriului cămin, înconjuraţi de cei dragi.

19 aprilie 2013

Micul suflet si… alte picturi



Deoarece persoanele interesate de picturi au cerut sa mentionez si preturile, am sa fac acest lucru pe mail, cand imi veti scrie. Repet adresa: marielljustin@yahoo.com
           Am mai lucrat ceva in ultimul timp, vedeti acest link:

http://www.flickr.com/photos/cernat_marina/

Am incercat uploadarea imaginilor direct pe blog, insa nu am reusit, mozzila era cam beata :)). Este vorba de primele trei imagini: piticul, priviti florile si mandala.


Micul suflet si Soarele


“Odată a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:
- Ştiu cine sunt!
Şi Dumnezeu a răspuns:
- Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?
Micul suflet a strigat:
- Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
- Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; Tocmai desluşise misterul pe care întreg Regatul dorea să-l descopere.
- Uau!, spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise că este. Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie Ceea ce Sunt cu Adevărat) şi i-a spus:
- Acum, că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt?
- Adică vrei să FII Ceea ce EŞTI cu Adevărat?, îl întrebă Dumnezeu.
- Păi, răspunse el, una este să ştiu ce sunt, şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.
- Dar tu chiar Eşti Lumina!, îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.
- Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii lumină, se tot plângea Micul Suflet.
- Aşa deci?, răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:
- Ar fi totuşi un lucru.
- Ce? Întrebă Sufleţelul.
- Păi, nu există decât Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu şi, astfel, nu există nici o modalitate prin care tu să trăieşti experienţă a Ceea ce Eşti, atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.
- Adică?, intraba confuz, Micul Suflet.
- Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în Soare. Eşti acolo împreună cu alte milioane, miliarde de lumânări, pentru a crea Soarele. Şi Soarele nu ar fi el însuşi fără de tine; el nu ar fi Soarele, fără una din lumânările sale. Şi fără tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumină, când tu eşti în Lumină?
- Păi, îi răspunse Sufleţelul, tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie.
Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:
- Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumină, atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.
- Ce este întunericul?, întrebă Micul Suflet.
- Este ceea ce tu nu eşti.
- Îmi va fi frică de întuneric?, întrebă Micul Suflet.
- Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm; doar ne prefacem că e întuneric.
- Aaa! Exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea trăi o experienţă anume, va trebui să apară exact opusul stării respective:
- Şi asta este un mare dar, pentru că fără el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldură, fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreaptă, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb, fii Lumina în Întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti Cine Eşti cu Adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească, pentru că şi ceilalţi să afle cât eşti de special.
- Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt?, întrebă Micul Suflet.
- Bine-nţeles! Răspunse Dumnezeu râzând; este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi că” special” nu înseamnă “mai bun”. Toţii sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor, doar atunci când tu vei reuşi să accepţi că tu eşti special.
- Minunat!, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
- Şi poţi să începi lucrul acesta, chiar acum!, îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, împreună cu Micul Suflet. Apoi, îl întrebă:
- În ce mod îţi doreşti tu să fii special?
- Nu înţeleg. Răspunse Micul Suflet.
- Păi, a fi Lumina înseamnă a fi special, şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?
Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:
- Mă pot gândi la multe feluri de a fi special!, exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.
- Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea, sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumina.
- Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! Strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special, fiind iertător. E ceva special să ierţi?
- O, da! E foarte special.
- Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să trăiesc experienţă a ce înseamnă să fii iertător.
- Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.
Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.
- Ce anume ar trebui să ştiu?, oftă Micul Suflet.
- Nu ai pe cine să ierţi.
- Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
- Nimeni! Răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia, pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu există nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi. Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur, încât Micul Suflet abia o putea privi.
- Atunci pe cine ai putea ierta?, întrebă Dumnezeu.
- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să trăiesc experienta iertării. Doream să aflu cât e de special să fii iertător.
Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.
Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.
- Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
- Da?!?, se lumină Micul Suflet, dar cum?
- Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.
- Poţi face tu acest lucru?
- Cu siguranţă! Ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel, încât tu să ai pe cine ierta.
- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă atât de perfectă! Tu, care vibrezi atât de putermic, încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult, încât Lumina pe care o radiezi acum să se transforme într-un Întuneric dens? Ce te-ar putea face, pe tine – care eşti atât de uşor, încât dansezi deaspura stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului – să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
- Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreună, noi doi. Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amândoi un Tot.
Împreună am fost Sus-ul şi Jos-ul, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost Femeia şi Bărbatul, Bunul şi Raul, am fost amândoi şi Victimă şi Agresorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trăi experienţa a Ceea ce Suntem cu Adevărat.
Sufletul cel Prietenos explica mai departe: Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi «cel rău» de data asta. Îţi voi face nişte lucruri groaznice, şi abia atunci tu vei putea trăi experienţa a ceea ce înseamnă să fii Cel care Iartă.
- Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător?, întrebă Micul Suflet, puţin speriat.
- Păi, ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos, făcându-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodată serios şi spuse cu o voce slabă:
- Ai avut dreptate înainte, să ştii.
- La ce te referi?
- Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute. Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.
- Cere-mi orice!, strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte: Voi putea fi Iertător! Voi putea fi Iertător!
Atunci Micul Suflet observă că Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut.
- Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger că faci toate acestea pentru mine.
- Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Aminteşte-ţi asta mereu: Eu vă trimit numai îngeri!
Şi atunci Micul Suflet nu-şi dorui nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului său:
- Ce pot să fac pentru tine?
Sufletul cel Prietenos răspunse:
- Atunci când te voi lovi şi te voi izbi. În momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment, aminteşte-ţi te rog Cine Sunt cu Adevărat.
- Oooo, îmi voi aminti!, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.
- Bine, răspunse Prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine Sunt cu Adevărat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit Cine Sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi Cine Eşti. Şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora Cine Suntem.
- Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar – şansa de a trăi experienţa a Cine Sunt cu Adevărat.
Şi astfel, cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse nouă viaţă, emoţionat să fie Lumină, ceea ce era foarte special şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.
Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienta Iertării şi să-i mulţumească oricărui suflet care făcea că acest lucru să fie posibil. Şi, ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui – chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe – dar mai ales dacă îi aducea tristeţe – Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu:
- Adu-ţi aminte: eu vă trimit numai îngeri.

Neale Donald Walsch – The Little Soul and The Sun

 



Despre ego, din nou




            Arborele care dăruieşte

            Se spune ca a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
            Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.
            Aşadar copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu îl poţi atinge. Ceea ce poate fi atins, este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
            Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
            Băiatul a crescut. Uneori dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.  Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când alcineva se poate sprijini pe ea; egoul nu este fericit decât atunci când cineva îl reconfortează.
            Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui... Trebuia să-şi treacă examenele, să îşi facă prieteni... De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: "Vino, vino. Te aştept". Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi altcuiva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
            Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în umbra ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. "Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?"
            Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: "Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".
            Băiatul i-a răspuns: "Ce poţi să-mi oferi, că să trec să te văd? Eu îmi doresc bani". Egoul este întotdeauna motivat: "Ce poţi să-mi oferi ca să vin la tine?" Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altmineri nu văd de ce a-ş face-o". Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are niciun scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.
            Uimit, copacul i-a spus băiatului: "Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ce am". Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. "Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani."
            Băiatul i-a spus: "Atunci de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg acolo unde nu pot obţine bani. Am nevoie de bani". Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
            Copacul s-a gândit mult, după care a spus: "Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani".
            Băiatul s-a luminat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
            Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
            Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
            Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel a o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi pentru a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.
            După mulţi ani, băiatul, devenit adult, s-a întors la copac.
            Acesta i-a spus: "Vino la mine.Vino şi îmbrăţişează-mă".
            Bărbatul i-a spus: "Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte".
            Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.
            Copacul a insistat: "Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine!"
            Bărbatul i-a răspuns: "Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să îmi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?"
            Copacul a exclamat: "O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă".
            Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei..
            "Noi nu trăim în case, dar uite ce-ţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi contrui o casă cu ajutorul lor".
            Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.
            Bărbatul a plecat fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.
            Copacul, devenit acum un simpu trunchi fără crengi, a continuat să îl aştepte. Ar fi vrut să-l strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia
vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate niciun sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare:
"Vino, vino, iubitul meu".
            Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: "Ce mai pot face pentru tine?
Ai venit după foarte, foarte mult timp".
            Bătrânul i-a răspuns: "Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Pentru asta am nevoie de o barcă".
            Fericit, copacul i-a spus: "Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta".
            Omul a adus un fierăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.
            Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

            Odată, m-am trezit lângă un ciot. Acesta mi-a şoptit: "Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj".
            Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.
                                               
                                                autor: Shel Silverstein; comentariile cu litere italice sunt inserate de Osho.

                                                                                                                                                            Marina

17 aprilie 2013

Apa criteriul să vă fie



"Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dar dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceştia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca şi cum ar fi stăpânii acestei lumi. Şi dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic ce trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, şi într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume."

12 aprilie 2013

Vine primăvara




 Vine primăvara?

Iarna se duse de data asta mai repede, credeam noi. Nu a fost o iarnă grea, nici multă zăpadă. Norii ne-au tinut destul de mult companie și nu prea ne-au lăsat să vedem ades fața Soarelui. Poate ca să ne conducă la a ne privi și simți Soarele din interior...

9 aprilie 2013

Desăvârşiţi Spaţiul Vieţii

Dacă cineva mi-ar spune că vrea să ştie mai multe despre Cedrii Sunători ai Rusiei, n-aş începe prin a-i recomada primul volum din serie, Anastasia, ci pe ultimul, Anasta. Aşa simt eu, că ar fi cea mai bună alegere: dacă va rezona cu cele citite, se va întoarce singur la primul volum şi, probabil, că le va citi cu nesaţ pe toate. În caz contrar, măcar va primi, drept răsplată pentru străduinţa lui, cel mai sacru îndemn dintre toate: „Desăvârşiţi Spaţiul Vieţii!”
Mi-aş dori ca aceste cuvinte să răsune adânc în inima cititorilor, repetate mereu ca o melodie interioară: „Desăvărşiţi Spaţiul Vieţii... Desăvârşiţi Spaţiul Vieţii...Desăvărşiţi...”
Îmi imaginez apoi cum, odată molipsiţi de melodia fermecată, ne-am uita întrebători în jurul nostru,căutând să vedem ce putem îmbunătăţi.

5 aprilie 2013

Plantăm Fapte Bune în România



Acolo unde alţii au văzut o problemă de nerezolvat, ei au identificat o oportunitate.
Da, ei ştiu că în România se taie mult şi ilegal. Însă nu vorbesc prea mult despre asta. S-a vorbit şi se vorbeşte deja destul. Şi nu pot decât să admir simplitatea şi determinarea de care dau dovadă. Atitudinea  lor mă face să mă gândesc la o poveste amerindiană, tare dragă mie:

1 aprilie 2013

Exerciţiu de conştientizare:


Deschideţi calculatorul. Ok, dacă citiţi asta, sunteţi deja pe net, cu calculatorul pornit. Deschideţi o nouă fereastră de căutare. Alegeţi Google.
Scrieţi în căsuţa de căutare: „school is making me” şi priviţi ce sugestii apar.



Priviţi-le bine.
Nu ştiu cum vă simţiţi voi, ştiu doar că pe mine m-a întristat. Mult. Încerc să îmi amintesc cum era pentru mine când eram mică. Ce simţeam când trebuia să merg la şcoală, cum mă simţeam acolo...  cum mi-ar fi plăcut să fie...

29 martie 2013

Interviu cu Alis

Alice, romanca de 26 de ani care a născut în pădure...
- Cine eşti?
- Un om liber.
- Alice, de ce altfel? De ce Norvegia? De ce acest stil de viaţă?
- Altfel pentru că se poate mai bine decât am fost educaţi să credem, pentru că nu sunt de acord cu standardele societăţii moderne, pentru că am alte valori care să îmi ghideze viaţa. Norvegia, din întâmplare. Personal nu cred în graniţe şi state, pentru noi e vorba de o zona geografică care e încă verde, neaglomerată şi unde oamenii sunt mai putin deranjaţi de existenţa noastră în pădure. Traim astfel pentru că ne place să fie simplă şi pasnică viaţa de zi cu zi, fiindca e mai comod să iau morcovul din grădină decât a munci să ai bani să cumperi leguma de la cei ce muncesc să o aducă la tine de la cei care muncesc să o crească (şi la randul lor suferă de foame- vezi Africa, cel mai mare producator de legume şi fructe).
- Ce părere are familia ta din România despre alegerea ta?
- Familia din România se bucură pentru bucuria noastră şi înţeleg că confortul nostru constă în a trăi sănătos şi cât mai natural, liberi şi conectaţi cu noi înşine şi Divinul Univers.
- Cum ai putut renunţa la confortul unei locuinţe ca să trăieşti în sălbăticie?
- Pentru mine este mai comodă o locuinţă pe care am ridicat-o cu mâinile mele, unde tot ce mă înconjoară provine din natură şi deci însuşi praful este mai sănătos decât praful metropolei, unde nu sufăr de stres în legătură cu menţinerea parchetului lucios şi exersez mai multă flexibilitate mişcându-mă pe podeaua cu blănuri de elan decât pe canapeaua modernă dar ne-ergonomică. În plus, mai tot într-o locuinţă tipică secolului 21 are la baza plasticul şi o mulţime de alte produse dăunătoare mediului şi, din principiu, nu pot susţine astfel de industrie. Ca şi alternative se construiesc din ce în ce mai multe case pasive în toate colţurile lumii, ceea ce implică folosirea materialelor organice şi reciclarea şi independizarea de la furnizorii de energie termică.
- Cum te poţi descurca în lume fără bani?
- Lumea funcţioneză fără bani, ireală credinţa că sunt o necesitate pentru a exista!
- Ce mănânci, cu ce te îmbraci, cum reuşeşti să călătoreşti prin lume fără bani?
- Mănânc multitudinea de oferte ale naturii vegetale, fără produse animale şi fără să cumpăr şi susţin ambalaje de plastic, aluminiu sau aditivi gen E-uri. Pădurea de acolo ne-a oferit o grămadă de plante pe care le-am uscat şi am făcut făine pentru iarnă, am găsit aruncate în spatele magazinelor grămezi de legume pe motiv că castravetele e strâmb sau saci de cartofi aruncaţi fiindcă un cartof din 2 kg s-a stricat, şi plante în ghiveci pe care le-am plantat în grădină pe munte şi ne-am condimentat mâncărurile, fructe am uscat şi păstrat pentru iarnă. Am fost culegători şi cultivatori prin întreaga lume, coaja de banană şi sâmburii le arunc pe pământ, nu la gunoi să fie arse, şi astfel contribui la fertilizarea solului şi ofer oportunitate de viaţă unui pom fructifer. Mă îmbrac cu haine din fibre naturale, primite sau găsite, căci industria monocultură a bumbacului mă preocupă de asemnea. În plus, nu doresc să inspir fibrele de plastic din modă polyacrylică şi îmbuibate cu bisfenol A. Călătoresc cu forţa proprie: avem o bicicletă daneză cu 3 roţi. Când este prea plin de poluare şi metale grele pe drumurile aglomerate de maşini diesel, călătorim cu ocazia măcar că astfel ar merita mai mult folosirea maşinii pentru mai mult decât un pasager. Cu toate că s-ar putea folosi cu succes transportul rapid cu maşina motorizată electric sau cu apă sau cu aer sau magnetic. Trenul este o opţiune interesantă, dar cu pretenţii monetare absurde.
- Ai născut în sălbăticie un copil perfect sănătos. Pentru secolul în care trăim e şocant. Cine a fost alături de tine?
- Aio a venit pe lume în mâinile tatălui său. Încă consider că naşterea este un act perfect natural şi normal pentru corpul unei femei, deci cum nu mă credeam bolnavă să am nevoie de asistentă medicală, ci doar însărcinată, am considerat ca evenimentul să implice doar pe cei responsabili de venirea sa pe lume, anume părinţii. Am născut pe fratele său în spital şi am suferit tratament dezamăgitor din partea sistemului medical cu practici obstetrice standard.
- O femeie lăuză are nevoie de medicaţie, de creme şi pastile, de un mediu steril. Nu îţi e teamă de infecţii?
- Din moment ce corpul a fost deja obişnuit cu bacteriile din mediul de viaţă, pentru copil este practic mai sigur să sosească pe lume în casa unde a trăit mama, decât într-un spital plin de viruşi. Am avut ca şi alternative pentru posibile complicaţii postpartum ceaiuri (coada şoricelului şi traista ciobanului).
- Care sunt principiile de viaţă după care te ghidezi?
- Cred în traiul liber şi fericitor. Iubire în loc de frică, conştienţă în loc de ignoranţă, acceptare şi pace interioară în loc de spirit competitiv şi automutilare de dragul rigorilor absurde ale societăţii.
- Care este mesajul tău către lume?
- Deschide ochii ! Deschide sufletul ! Diferenţiază nevoile reale de constrângerile modei şi orgolii absurde. Trăieşte conştient de ce faci, de ce mănânci şi de cum influenţezi întreaga lume, căci toţi contăm şi Toţi suntem Unul!

26 martie 2013

Sunt doar la un gând distanţă




Am primit de la o prietenă dragă sufletului meu un mail simplu cu nişte cuvinte care o impresionaseră puternic. Le-a găsit ca motto intr-o poveste ce-o citea cu fiul ei.  Ea mi le-a trimis mie, pentru că aşa a sfătuit-o Iubirea. Vi le trimit si eu vouă, pentru că vă iubesc:
 ¨Faptele savârşite de oameni sunt de 3 feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire sunt iertarea şi binele dezinteresat.¨
                                      Sfântul Atanasie cel Mare.
Sunt doar la un gând distanţă de voi, de dragul meu Spaţiu de Iubire, de fagul bătrân şi de mestecenii iubiţi. Uneori mă amuz închipuindu-mi că de fiecare dată când gândul mă poartă catre casă, mă şi mă materializez pentru o clipă acolo.... o clipă numai, înmulţită c-o mie... Nu vă speriaţi dacă vedeţi ceva clipind printre pomişori – sunt eu.

Şi abia aştept să revin.
Ana

25 martie 2013

Alis in tara minunilor

Alice, o româncă de 26 de ani, trăieşte de un an într-o pădure din Norvegia, iar în urmă cu 3 luni a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, într-o colibă de chirpici. Alice s-a născut şi a locuit în Sinaia, însă de câţiva ani a decis să trăiască altfel, departe de graniţele ţării noastre. În urmă cu 3 luni, a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, pe care a născut-o într-o pădure din Norvegia, acolo unde este casa ei de mai bine de un an. O cunosc personal pe Alice, ba mai mult, îmi este prietenă de la 4 ani:
„Am făcut grădiniţa împreună, am jucat şotron şi prinselea, ne-am completat una alteia în oracol, am fost la olimpiade împreună şi ne-am împărtăşit secrete de adolescente. A fost mereu specială. Altfel. Deosebită. Era ceva în privirea ei, un dor nemărginit, inexplicabil. O fată visătoare, caldă, bună, pasionată de cer, de culori, de joc şi infinit. Citea mult şi iubea mult. La şcoală era privită suspect de colegi, iar integrarea nu i-a fost niciodată uşoară. Orele de curs o plictiseau, erau prea seci pentru ea, prea limitate, prea înguste. Prefera să se retragă în universul cărţilor. Pentru că da, mintea ei ascuţită şi însetată de cunoaştere găsea acolo răspunsuri. Adolescenta rebelă a abandonat liceul în clasa a 11- a, dedicându-se unei poveşti de dragoste pe care părinţii nu au înţeles-o. Rodul acelei iubiri este David, un copil superb care astăzi locuieşte cu tatăl lui, în Sinaia. Acum 4 ani am primit un mesaj de la ea pe Facebook. Îmi spunea că e...prin lume. Că o descoperă şi o celebrează, că şi-a îmbrăţisat destinul şi a ales să trăiască altfel. Şi atunci am înţeles dorul din privirea ei de copil: îi fusese dor să fie liberă. Trăieşte de un an în pădure.”
După un periplu fabulos prin lume, după ce a bifat destinaţii exotice şi a trăit în cele mai neconvenţionale locuri, în aşezări de oameni ce îşi duc existenţa altfel, după alte principii, Alice s-a stabilit în Norvegia. Ea şi iubitul ei, un cântăreţ norvegian ce îi împărtăşeşte crezurile, trăiesc simplu, liber...în pădure. Nu folosesc bani, nu cred în sisteme, în guverne şi politică, nu consumă carne şi nu sunt dependenţi de confort şi lux. Drept urmare, cei doi locuiesc într-o colibă pe care şi-au construit-o singuri în două săptămâni. Se încălzesc cu lemne şi beau apă din râu. Nu îşi fac vaccinuri şi nici controale medicale, dar iubesc natura şi fac tot ceea ce le stă în putere să o salveze. Cultivă legume, reciclează, militează împotriva poluării şi a încorsetării gândirii de către un sistem bolnav şi a manipulării în masă. În pădure au un laptop ce se încarcă de la baterii solare şi, un mic compromis al tehnologiei, un stick pentru Internet. Aşa ţine Alice legătura cu David, copilul rămas în România. Nu l-a abandonat cum ar crede unii, ci l-a lăsat să aleagă stilul de viaţă pe care şi-l doreşte. Copilul vrea să trăiască alături de tată, iar, de curând, şi-a exprimat dorinţa să vină în Norvegia să o cunoască pe surioara lui. Fetiţa născută în pădure Micuţa de 3 luni a fost născută de Alice în pădure. Da, aţi citit bine. Alice a adus-o pe lume asistată doar de iubitul ei. Fără pastile, anestezii, medici sau mediu steril, epidurală sau moaşe. Aio este un copil perfect sănătos, iar mama se simte extraordinar. Ce curaj, ce nebunie, ce inconştienţă ar spune unii!

Foto: Micuta la câteva zile de la naştere, şi tatăl ei

Articol preluat din revista Unica

23 martie 2013

Impresii de la intalnirea cititorilor cartilor Cedrii Sunatori ai Rusiei

La sfârşitul lunii august 2012 a avut loc o întâlnire internaţională a cititorilor cărţilor Cedrii Sunători in Ungaria. Ca şi locaţie a fost in partea vestică a Ungariei aproape de graniţa cu Slovenia in satul KISRAKOS. După 12 ore de mers cu maşina am ajuns la destinaţie. Aici ne-au întâmpinat gazdele noastre Bela şi Anamaria cu o deosebită căldură şi pot să spun că ne-am familiarizat repede cu locul şi oamenii de aici, nu doar gazdele ne-au primit cu o deosebită deschidere ci si ceilalţi care erau “participanţi” ca si noi la această întâlnire. Prima impresia a mea era ca toţi erau de ai casei dar dupa ce am stat de vorba cu ei am înţeles că unii de acolo de fapt erau ca si noi, la prima întâlnire.
Ne-am instalat corturile, am facut un duş în aer liber dupa care am “bucătărit” cu gazdele un BOGRACS de 30 de litri, vegetarian deosebit de gustos făcut la un mic foc de tabără la care au început tot feluri de discuţii:
-despre volumele traduse pînă acum, cum este perceput impactul acestor cărţi în rândul lumii moderne
-despre relatia omului cu natura şi în special relaţia omului cu animalele sălbatice (gazdele noastre ne-au povestit despre viaţa cerbilor care sunt vânaţi lîngă casa lor si cum se luptă cu vânătorii pentru a proteja viaţa animalelor sălbatice, ne-au povestit despre călătoriile lor în savana Africană şi au fost teme foarte interesante despre reacţia animalelor la acţiunile noastre de dominare, respectiv de frică faţă de ele)
-despre importanţa gasirii soiurilor de plante, de pomi fructiferi care nu au fost modificaţi genetic. Pomi fructiferi care rezista la condiţile meteorologice si nu necesită îngrijire cu diverse soluţii chimice. Pomi ale căror roade sunt mai slabe din punct de vedere cantitativ dar superioare calitativ. Am stabilit că a doua zi o să vizităm pe cineva care ne poate da mai multe informaţii legate despre pomii fructiferi “străbuni”.
Nu am simţit cît de repede trece timpul, doar copilaşii care au fost cu noi doreau să meargă la culcare, era şi cazul că deja trecuse de miezul nopţii. Astfel că fiecare cum am simţit ne-am dus la culcare unii au mai rămas să povestească. Pe cer au început să apară nori şi se puteau urmări jocul de lumini ale fulgerelor.
A doua zi dimineaţa am plecat în vizită la cineva care avea pomi fructiferi din soiuri vechi. Acesta ne-a povestit despre istoria locului (anii 900-1000) şi cum au fost deportaţi de armata Austriacă oameni din Ardeal să stea să aibe grijă de graniţa de pe atunci şi acestia au avut o alimentaţie bazată mai mult pe hrană vegetariană.
Am aflat ca de atunci au mai rămas peste 80 de soiuri de meri, de peri, cireşi.
Fiecare soi de mar era folosit la ceva anume, de exemplu: mere pentru oţet, mere pentru a fi uscate la soare, mere pentru suc care puteau ajunge si la 500 gr. bucata, mere pentru placinte, mere dulci pentru consum direct care puteau sa stea şi 4-5 luni in fîn sau grâu, mere timpurii de iunie, sau mere de toamna, sau mere şi pere care rezistau pina la -10 grade Celsius, pere pentru obţinerea alcoolului. Acest alcool era folosit de multe ori în locul spirtului sanitar ca şi dezinfectant cu capacităţi vindecătoare deosebite. Am aflat multe lucruri pe care in viaţa de zi cu zi nu le-aş fi dat atenţie.
De aici am mai vizitat o gospodărie a unui fermier (pe nume LACI ) care trăieşte asemănător cu viaţa descrisă in cărtile ANASTASIEI.
Am ajuns înapoi la gazdele noastre după ora 15.00 şi pentru că vremea era ploiosă am rămas in casă să vizonăm cîteva filme despre permacultură (agricultură biodinamica practicată la 1000-1500 metri altitudine ) despre o comunitate Rodnoje din Rusia, şi filmele despre Megre.
Cei care nu doreau să asiste la filmuleţe duceau tot feluri de alte discuţii.
Una din temele cele mai importante a fost despre învăţământ. Despre şcoala lui Shetinin şi necesitatea schimbării în învăţământ a modului de lucru între profesori şi elevi. Copii care ar trebuii educaţi fără dominare şi fără a insufla frică (frică de examene), despre sistemul actual de învăţământ în care se bombardează copii cu teorie La sfârşi lui sunt profesorii care aplică practic în viaţa de zi cu zi materia ce o predau���������������������������Shetinin se lucrează practic ceva după care se caută explicarea aplicaţiei în mod teoretic.
Din discuţiile cu cei din Ungaria am observant că omul modern nu ar fi în stare să se descurce singur, în cazul în care ar rămâne în pustiu. Şcoala de azi nu te pregăteşte pentru viaţă ci doar dă diplome fără de care nu ai cum să te angajezi în societate. Sunt foarte mulţi copii care fac şcoala pentru că dă bine să ai o diplomă pentru că părinţi îi obligă. Copii nu-şi mai ascultă sufletul pentru că societatea nu-i lasă. Oraşele mari, metropolele scot mii de oameni cu diplome care nu sunt în stare să se auto susţină singuri. Aceştia dacă ar ajunge să rămână izolaţi ar muri pentru că nu ar şti ce să facă.
Au fost discuţii pe necesitatea legării şcolii de natură. Şcoala generală ar trebui să fie astfel organizata încât după terminarea ei să poţi să te descurci în cazul în care rămâi singur. Să ai implantat în fiinţa ta elementele generale de viaţă .
Ar urma şcoala profesională sau liceul. Cei care termină aceste şcoli ar trebui să fie în stare să înveţe pe alţii (să tindă să fie un profesionist în ceea ce face). În cazul liceului ca şi al facultăţilor sunt multe materii care nu folosesc în viaţă. De exemplu la terminarea liceului ar trebui să şti să-ţi gestionezi viaţa singur.
Din vorbă in vorbă s-a facut deja ora 1.00 şi ne-am dus la culcare. Afară tot ploua aşa că am fost obligaţi să ne cerem sub un acoperiş şi am vorbit cu fermierul LACI baci să ne primească la el la fermă. Astfel am aflat de la el de ce în loc să-şi cumpere o casă a preferat să cumpere o fermă de vaci pe care a modificat-o ca şi locuiţă. Răspunsul lui era:
L energia foştilor stăpâni. Cind cumperi o casă nu ştii ce energii au fost acolo. În schimb energia animalelor este mai apropiată de cea a naturii şi este într-o armonie mai mare cu universul decît cel al oamenilor . De asta el a preferat să se mute într-o fermă. Lucru confirmat de noi dimineaţa la trezire cind ne-am dat seama că nici nu ne-am întors de pe o parte pe cealaltă cu toate ca am dormit pe jos in sacii de dormit.
A urmat ziua de duminică cu un soare care nu ne prea îndemna să ne întoarcem acasă.
Ne-am despăţit de oamenii care au mai rămas, de gazdele noastre prin îmbrăţişări lungi şi cu sentimentul că ne cunoştem de foarte multă vreme. Poate şi din cauza că deviza gazdelor era: “La noi nu există cuvintele TREBUIE sau EU VREAU CA TU SĂ FACI ASTA” Fiecare a făcut ce a simţit el să facă. Dacă vroiai te odihneai, puteai participa la bucătărie, te plimbai in natură, te jucai cu câinele sau copii. Nu era nici un program stabilit de cineva anume ci au venit idei din discuţiile dintre noi, acestea au născut dorinţe care au devenit de fapt program pentru a doua zi (program ce nu era bătut in cuie). Acum cind ma gindesc la ce a fost încep să înţeleg cum se derulează de fapt stabilirea programului copiilor din şcoala lui Shetinin.
Cred că în viitor putem să facem şi la noi în ţară astfel de întâlniri din care o să avem doar de câştigat. Lansez pe această cale o invitaţie către cei doritori, să vină cu propuneri pentru o locaţie de a organiza o astfel de întâlnire a cititorilor cărţilor lui Megre, pentru a ne cunoşte şi a lucra împreună în viitor.

Pace Lumină şi Iubire
Atty