5 decembrie 2011

Inceputul

  



Dorim sa va facem partasi la viata din comunitatea noastra, inca de la nasterea ei, astfel ca periodic va vom povesti cate ceva din ceea ce se petrece aici, sperand ca astfel va va mai usor sa prindeti curaj de a va alatura noua. In aceasta saptamana va vom povesti cum primii doi vecini, Mircea si Ana, am ajuns aici in Valea Curcubeului sa cream primele doua Spatii de Iubire si inceputul minunatei comunitati.

Dorinta de a trai la tara exista de mult in sufletele noastre, inclusiv ideea de comunitate ecologica. Chiar cautasem timp de un an informatii, locatii si modalitati de a trai intr-o astfel de  comunitate.  Deja in cautarile noastre ne formasem destule idei despre ceea ce nu vroiam , insa nu ne era foarte clar conturat exact ceea ce vroiam. Dar  citind cartile cu Anastasia, am simtit ca  aflasem ceea ce cautasem. Am simtit ca asa vrem sa traim.
Imediat am pornit sa cautam locul potrivit pentru comunitate si pentru Spatiile noastre de Iubire, insotiti si de alti prieteni. Am vizitat  mai multe locatii,  unele dintre ele foarte frumoase, insa cand am ajuns aici insa, la Valea Curcubeului am simtit ca acesta este Locul. Acum urma sa ne adunam cativa curajosi care sa pornim impreuna la minunatul vis pe care-l aveam. Imi imaginam ca daca vom fi macar cinci persoane (numarul armoniei) ar fi fost mult mai usor inceputul. Si am intalnit oameni minunati dar care nu aveau disponibilitatea sa plece cu noi imediat. Asta ne-a pus in situatia ca plecarea noastra  sa depinda de oportunitatile sau piedicile din vietile altora. 
Dar visul Anastasiei care devenise si al nostru  a lucrat. Unele imprejurari exterioare ne-au incurajat, iar altele chiar ne-au fortat, ajutandu-ne sa ne depasim fricile si dependenta fata de altii, astfel ca  am hotarat sa fim primii care facem acest pas. Ne doream si puteam s-o facem.
Asa am si facut. In trei zile am pus  totul la cale, am strans strictul necesar, am incarcat masina pana la refuz... si iata-ne AICI.  Ne bucuram de pionieratul nostru si infiecare zi realizam ca astfel noi FACEM LUCRURILE SA SE INTAMPLE. Pentru moment suntem doar doi care vom petrece toata iarna aici, iar in primavara urmatoare vor veni si ceilalti trei, alaturi de altii dintre voi care intre timp  veti hotari schimbarea.

“Este important sa raspunzi numai de Sine. Tu fa-ti partea ta si nu-ti face griji de persoana de langa tine. Altfel, daca nu esti atent, o sa te trezesti asteptand dupa persoana de langa tine. Iar ei vor astepta dupa persoana de langa ei. Si tot asa... Si nu se intampla nimic, niciodata – nu incepe nimic.“ (Conversatii cu Dumnezeu -  Neale Donald Walsch)
Totusi sa ne prezentam:

Mircea- 35ani, nascut si crescut in Bucuresti. De mic copil am simtit o puternica atractie spre natura, in special spre munte, dragoste care in buna parte o datorez dragilor mei parinti care in fiecare an ne duceau, pe mine si sora mea, la munte sa petrecem concediile lor. Am vizitat aproape toti muntii din minunata noastra tara, iar pe la 12 ani visam sa ma fac cabanier.
Lucrurile nu s-au petrecut chiar asa, astfel ca am facut extrem de multe lucruri pana la varsta mea, inclusiv pt o perioada de trei ani am plecat din oras sa locuiesc la tara. Acolo am invatat de la zero cum este viata oamenilor de la tara, gradinarit, cosit, strans fan, lemne, animale. Mi-a placut enorm, dar ceva imi lipsea...
 In ultimii opt ani, viata m-a pregatit in domeniul constructiilor de case, tot de la zero – pana la acoperis,   inclusiv toate tipurile de  finisaje interioare si instalatii necesare unei case. Am invatat si am construit toate tipurile de sobe de incalzit, din teracota, caramida, ”rocket stoves”. De vreo doi ani m-am pregatit si in ceea ce priveste constructiile ecologice, din paie, pamant si piatra,  precum si sistemele verzi de captare si purificare a apei, de produs energie termica si electrica.  In paralel, si cu mare legatura cu restul  am invatat, reamintit si  adoptat principiile permaculturii, pe care am si putut sa le practic la scara mica. In prezent simt ca am gasit usa in spatele careia am putut sa-mi vad drumul si sa-mi inteleg menirea mea individuala dar si ca OM. 
   Spatiul meu de Iubire este in curs de pregatire, visez si lucrez la el in fiecare zi,  asteptand-o pe Acea Minunata Femeie care va simti ca Inspiratie poate sa-mi fie si impreuna a-l cladi sa pornim.

Ana:  40 de ani, bucuresteanca prin nastere, sateanca cu sufletul. Am avut sansa de a ma naste exact la granita intre sat si oras, la marginea Bucurestiului, la curte.  Curtea noastra era una dintre ultimele de pe strada, dincolo de noi nu mai erau decat cateva case si campuri nesfarsite, pe care orasenii de granita ca noi isi pasteau animalele, iar copiii se jucau in voie. Din fata curtii, puteam vedea intr-o parte orasul, in toata artificialitatea sa, cu  blocurile, asfalturile sale, in cealalta parte, campurile verzi, lanuri de grau, porumb sau floarea soarelui si minunea naturii care ne primea mereu cu bratele deschise... De mica le spuneam parintilor mei ca mie nu-mi place la oras, ci la tara, ca acolo e frumos, putem avea animale (aveam si noi, dar eu visam sa am un calut) si ca as vrea sa locuiesc la tara.
In copilarie, am ajutat la toate muncile necesare in gradina: sapat, sadit, plivit, udat, recoltat... Iubesc plantele, imi place sa fiu in preajma lor, sa am grija de ele, sa le admir si sa le vorbesc. Iubesc animalele, ma atasam atat de mult de  ele, in special de pui, incat simteam ca pe o mare pierdere cand trebuia sa taiem vreunul... Astfel incat am hotarat sa nu mai consum carne, pentru ca simteam ca moartea animalelor iubite imi produce multa amaraciune si imi face sufleteste rau.
Ma pricep sa fac multe lucruri, gatesc, tricotez, cos, fac papusi, fac paine, gradinaresc. Imi place sa ajut, asa ca astept cu nerabdare ziua cand toti oamenii din comunitate,  ne vom aduna sa co-creem primele Spatii de Iubire.



11  septembrie 2011,  Duminica

O zi superba, de vara tarzie, cu o lumina de miere, peisaje mirifice si peste toate, bucuria si emotia inceputului. Drumul a fost lung si lin de la Bucuresti la Valea Curcubeului – 450km. Am ajuns cu bine, desi ultima parte a drumului este cam accidentata. Se vede cum era masina... doar ea si noi stim cate a putut sa care la viata ei.
Ne-am oprit pe un loc drept unde puteam pune cortul pentru o perioada si am inceput sa scoatem cateva lucruri afara (florile, in primul rand) apoi ne-am uitat de jur imprejur si unul la altul: Si acum?
E un sentiment straniu, cand incepi de la zero ceva atat de mult asteptat... Cumva, ai sperat, ai dorit, ai planuit, ai imaginat... apoi esti acolo, si iti dai seama ca a fost doar un pas. Ca urmeaza inca un drum nou in fata. Ai plecat din oras, dintr-un  stil de viata care poate nu te satisfacea dar care, cel putin, iti era cunoscut, iar acum esti la mare distanta de mediul tau obisnuit, tu si noutatea... soarele care lin apunea... si  noi doi oameni singuri in asa maretie si salbaticie. Putin infricosator …

Casa

Casa in care urma sa locuim temporar (unul - doi ani) ne este oferita de un localnic. El nu mai locuieste acolo de trei ani. Pe afara arata in regula,  mai putin faptul ca nu mai avea scara de acces. Aproape toate geamurile erau intregi, scapand ca prin minune de pasiunea  putinilor copii din zona de a trage la tinta... Inauntru, insa, arata dezolant. Toate casele parasite au un aer trist. Aici, lucrurile erau aruncate de-a valma, amestecate cu orice iti poti imagina, sare, zahar, tencuiala cazuta, resturi de vase, farfurii, pahare, linguri, paturi de lana, covoare, haine vechi... arata ca o casa calcata de hoti. Peste toate, orice casa parasita devine pentru un timp, un paradis al soarecilor si urmele lor erau peste tot... 
Orice doza de optimism am fi avut, nu era suficienta pentru a ne apuca de curatenie. Drept pentru care am ramas cu cortul inca cateva zile undeva mai departe de casa, in plus  si din cauza drumului care nu ne mai permitea accesul cu masina. Asa ca am inceput cu ce era mai usor: am amenajat bucatile de drum respective ca sa putem ajunge mai aproape de casa.
Abia peste trei zile am inceput curatenia in casa. Si nu singuri, ci alaturi de prieteni care au venit  pentru doua zile sa ne ajute. Ajutorul lor a fost o adevarata binecuvantare  si sustinere pentru noi. Pur si simplu aveam nevoie de incurajarea lor, ca o reconfirmre ca suntem pe drumul cel bun.  Am facut curat in casa, apoi ne-am mutat cortul aproape si am despachetat. Incetul cu incetul, casa goala si destul de neprimitoare s-a transformat, a reinviat.

Prima, a fost amenajata bucataria. Am instalat micul aragaz pe o masuta si am organizat un dulap cu cele strict necesare, astfel incat sa putem gati intr-un loc ferit de ploaie, vant si animale. Dupa trei saptamani de amenajari , in care au fost necesare cateva lucrari partiale - tencuit, schimbarea catorva tigle din acoperis, curatirea si varuirea peretilor – am putut sa ne mutam din cort  in casa.
Nu  avem apa curenta, nici toaleta  in casa, electricitate, sau gaz (doar un miniaragaz cu butelie). Toaleta este una obisnuita ca la tara, pe care am transformat-o in cea mai simpla toaleta ecologica posibila, prin adaugarea rumegusului.

Despre apa si spalat
 Avem un izvor absolut extraordinar care se naste de sub trei fagi (am aflat ca este foarte vechi, 70-80 ani). Localnicii spun ca de aici luau apa luptatorii anticomunisti ascunsi prin paduri.  Nu ingheata , nu seaca. Nici anul acesta nu am avut probleme cu apa, cu toata seceta care nu ne-a ocolit nici pe noi (nu a plouat 3 luni). De la izvor, care este cam la 100m distanta de casa aducem  doar apa de baut. Pentru apa de spalat am amenajat o gropita pe cursul unui foarte mic paraias care trece prin apropierea casei (50m). Acolo se strang cam 80l de apa si o putem lua cu galetile.
 Facem  totul manual, inclusiv spalatul rufelor. Evident ca folosim sapun ecologic de casa, detergent ecologic de vase iar pentru rufe (chiar si pentru vase) am readus la viata lesia din cenusa. Adica detergentul universal din vechime (desi cred ca nu singurul) facut din cenusa de lemn fiarta, pana se coloreaza apa putin galbui. Iese un lichid galbui si transparent care este mai gros ca apa si foarte “lesios”. Rufele se spala minunat, incredibil de bine, daca  au fost si inmuiate in prealabil.

Imi place sa spal rufele manual. Imi organizez activitatile in asa fel, incat sa nu trebuiasca sa spal multe lucruri o data si nici nu spal in fiecare zi. In zilele in care nu am de spalat, ajung cam 30 de litri de apa pentru baie si vase. In zilele in care spal, am nevoie de mai mult, asa ca sunt nevoita sa ma duc la apa si de 4-5 ori. Imi place drumul pana la apa si inapoi. De ceva vreme apa a inghetat si, de jur imprejur, totul e acoperit cu chiciura, ca un strat subtire de zapada.  Uneori, e intuneric si trebuie sa folosesc lanterna frontala. Atunci, cristalele de ghiata reflecta lumina si  totul in jurul meu capata straluciri de basm.  Cateodata, vad chiar si caprioare... e ceva minunat! Imi aduce aminte de Dumbrava minunata... zice Ana

Baia
Pentru  a ne putea spala,  am amenajat un “dus” afara: un copac in care punem un pet de 2,5l cu apa (in dop am dat doua gauri de 5mm). Apa curge cam 5 min, timp deajuns sa faci un dus rapid dar. Chiar si in zilele acestea de iarna noi tot acolo facem dus la o temperatura de 0-2 grade, dar numai cand este soare...

Prin asta doresc sa-mi obisnuiesc corpul cu temperaturi  exteme, oferindu-mi o foarte buna sanatate si o mult mai mare rezistenta la frig si cald. Eu mai aplic si uscarea cu mainile, adica imi frec tot corpul  cu palmele si arunc apa de pe mine fara sa ma sterg cu prosopul. Asta, pe langa stropii de apa care ar trebui aruncati peste propriile plante, mai activeaza foarte bine circulatia sangvina periferica si caleste trupul.  Dupa acest program care dureaza afara cam 10 minute, efectiv ma simt curat, parca altfel de “curat” decat dupa dusul de la oras, si plin de energie sa incep o noua zi cu bucurie...zice Mircea
Primele lumanari

Curent electric? NU
Nu vrem sa ne conectam la retea
Inca de la inceput am avut de “negociat” cu noi insine despre acest aspect.
Aici la Valea Curcubeului, un minim de electricitate am avea nevoie, pentru acumulatorii lanternelor, cei ai camerei foto, pentru telefon  si uneori pentru lap-top.  Acestea sunt singurele  aparaturi electrice cu care am facut un compromis pt o vreme.  Aceasta este partea de tehnologie pe care vrem s-o folosim in slujba binelui -  cladirea  acestei comunitati. Fara acces la net si email ar fi foarte greu sa va transmitem ceea ce este aici, ce facem si ce planuri avem. Dar este singurul nivel de energie electrica de care avem efectiv nevoie in perioada de formare a comunitatii.
Pentru iluminat, folosim lumanari facute in casa, din ceara de albine. Desi am fi putut cumpara lumanari de parafina frumos colorate, am preferat sa cumparam ceara si sa le producem singuri, atat pentru ca vrem sa folosim ingrediente naturale, cat si pentru ca astfel sprijinim producatorii locali. In plus, refuzand sa cumparam produse ce au fost transportate mii de km pana la consumator, reducem pe cat ne sta in putinta contribuitia noastra la poluare.  
Lumanarile ne lumineaza cu blandete serile.  Acum simtim pe viu diferenta dintre spatiul luminat peste tot si spatiul luminat  putin, creind un mic univers in jurul lumanarii. Lumina aceasta  dulce aduce multa liniste in casa si ostoieste toate nelinistile.  O lumina care unifica si ne conduce spre linistea somnului cu mult mai devreme decat la oras. Nici semnal gsm nu avem in casa, asa ca suntem feriti de toate campurile electromagnetice.

Incalzirea
Ne incalzim cu lemne. Zona noastra este o zona de pasunat. Ca sa curete aceste pasuni (si, bineinteles pentru subventii), fostii proprietari au taiat multi copaci. Asa ca lemne sunt. N-a trebuit decat sa le adunam, sa le taiem si sa le stivuim.

Mancarea
Mancam simplu fara carne, iar cumparaturile noastre sunt la fel de simple: legume, fructe, oua, lapte, branza, faina, malai, ulei...produse simple, din categoria celor considerate de  baza.
Asta vara am facut si  cateva conserve: zacusca si gemuri, iar aici, in masura in care am avut timp, am pus si muraturi: gogosari, castraveti, varza, vinete la borcan.  Merele culese dintr-un mar de langa casa, le-am facut poame, cum li se zice aici (adica mere uscate). Camara noastra e relativ bine garnisita, desi mai trebuie sa cumparam cate ceva.

Painea ne-o facem singuri, intr-un cuptor improvizat, facut  afara, practic o groapa in pamant, pe care o acoperim cu tabla si tigle, o varianta a testului oltenesc.
Majoritatea alimentelor: legume, lapte, oua, branza le cumparam de la sateni, pentru a incuraja productia locala. Tot ce nu putem gasi la magazinul satesc sau la localnici, cumparam de la oras,  odata pe luna. De la anul vom avea multe dintre acestea produse de noi.

Vecini
Urmatorii vecini din comunitate se vor muta aici la primavara. Ii asteptam cu drag. Pe ei si pe toti cei care, avand aceesi viziune cu noi, vor indragi  atat de mult o  astfel de viata simpla si plina de sens incat sa-si doreasca sa-si creeze Spatiile lor de Iubire alaturi de noi!





 


 



Primele lumanari






11 comentarii:

  1. Ma bucur draga Mircea,nespus pentru pasul facut de voi.Am urmarit cu gandul si cu sufletul traseul tau ,care pentru o clipa s-a intersectat cu al meu ,undeva langa Cluj ,in perioada in care erati amandoi in cautarea directiei spre existenta viitoare ,asa cum foarte expresiv spui tu sau Marcela,in scrierea de pe Blog:drumul din spatele usii inchise.
    Da viata ne inchide usile uneori ,destul de intempestiv si cateodata fara drept de apel...
    Intelegerea mea asupra acestui fenomen,converge spre o explicatie evidenta cel putin mie:
    Viata ,ne inchide temporar cete o usa sau alta ,in fata drumului nostru de peregrini in lumea materiala,tocmai ca sa directioneze ,ca supape de sens,pasii nostrii acolo unde ei trebuie sa ajunga...
    Depinde dpar de noi si numai de noi sa intelegem ca intelesul nu poate fi numai unul.GO AHEAD.
    Fara a lungi acest discurs de guest book,iti impartasesc clar opinia ,evidenta,ca noi terbuie sa na preocupam de partea noastra,pentru ca atunci prin puterea exemplului,si altii ,cei de langa noi...vor face ceea ce trebuie toti sa facem:SA TRAIM IMPREUNA IN ARMONIE,cu un respect deosebit,pentru ceea ce avem langa noi,natura si vecinii...

    Cu drag,mult succes tie si Marcelei si m-as bucura sa ajung sa va vad...si sa ma mai inspir din comoara ta practica ascunsa in caietul tau de schite...pe care am reusit sa-l parcurg in fuga ,atunci cand ne-am intalnit...presimtind pentru o secunda,MESAJELE destinate MIE,din viitor...

    ....Sa aveti sanatate,si in noptile reci ,nu voi uita sa ma gandesc cu drag la voi si intreprinderea voastra curajoasa si exemplara...

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  2. Mircea si Marcela, sunteti minunati!

    Va felicit pentru curaj si pentru exemplul pe care ni-l oferiti. Eu aveam nevoie de o confirmare ca exista oameni care au dorinta sa faca asta si chiar o fac si cred ca mai sunt si altii ca mine.
    Ca si voi, pana sa citesc "Cedrii sunatori ai Rusiei" am simtit dorinta de-a evada, de a gasi un loc in care sa ma regasesc. Am realizat ca pot face asta doar atunci cand merg pe munte, cand dorm la cort/sub cerul liber si ma plimb pe carari de munte din zori si pana-n seara. Nu m-am putut adapta consumismului si vietii moderne la oras, cautand mereu sa ma intorc la natura, la ceea ce este cu adevarat viu si frumos.
    De la primul volum am stiut ca asta imi doresc si am inceput ca si voi sa-mi planific calatoriile pentru cautarea locului. Intre timp, s-a hotarat sa i-a fiinta micuta Anastasia care acum are 6 luni si pe care dinainte de a veni pe lume am vazut-o cum se juca cu gandaceii prin iarba verde curata.
    Nu am incetat sa ma gandesc la acest loc chiar mai mult mi-am dorit sa aud de oameni ca voi si inainte de a va gasi imi propusesem ca din primavara, cand deja este si ea putin mai mare si putem pleca in calatorii mai lungi, sa pornim in cautarea locului.
    Poate ca ati facut-o voi si pentru noi si poate ca locul nostru este acolo, langa voi.
    Nu v-am spus ce ar fi trebuit sa spun la inceput ca ma numesc Daniela, sunt din Bucuresti (ajunsa aici de vreo 10 ani, tocmai din Botosani), iubesc natura in toata manifestarea ei de cand ma stiu, sunt o fata vrednica si curajoasa de 34 ani si voi face tot ce-mi sta in putere sa creez si Spatiul meu de Iubire. Anastasia, fetita mea, este manifestarea iubirii si la cele 6 luni ma fascineaza cu gingasia si intelepciunea ce i se citeste in privire. O cresc singura si fiind primul copil am trecut printr-o perioada in care totul a fost nou si mi-a intarit si mai mult coningerea ca nu e aici locul meu. Am ratacit prea mult in civilizatie si in curand mi-as dori sa ne alaturam voua.
    Primul pas il vom face in primavara, cand mi-as dori nespus sa va cunoastem pe voi si locul acesta minunat.
    Voi urmari in continuare postarile voastre.
    Va doresc din suflet credinta, putere de munca, inspiratie si intelepciune sa puteti inainta cu pasi mici si siguri catre tot ceea ce va doriti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daniela eşti minunată. Dacă adevărat ai vorbit, eu cred că locul tău este aici. Dacă eşti doar tu cu fetiţă, te vom ajută să ai cât mai curând minunatul tău Spaţiu de Iubire. Fii puternică şi fereste fetiţă de mâncarea otrăvită şi toate cele de la oraş. Vreau să vorbim şi la tel. Cu drag, Mircea

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravi "pionieri" ai acestui stil de viata, felicitari !
    Si noi ne dorim de ceva vreme sa ne rupem de viata plina de stres de la oras si sa ne mutam undeva aproape de natura. Avem acum chiar si locul ideal, dar este foarte departe de unde locuim si muncim acum ...Pentru a merge acolo ar fi nevoie sa renuntam la serviciu, iar sotul meu este ingrozit de ideea ca vom ajunge muritori de foame pana sa putem sa traim din ce producem.
    Ar fi minunat daca ati dori sa ne impartasiti si latura aceasta a experientei - adica ce suma de bani ar fi minim necesara la inceput pentru a ne putea asigura acele cumparaturi simple de care vorbiti ?
    Ati reusit sa gasiti si aici ceva de facut care sa aduca pe langa multumire sufleteasca , si un venit ?
    Imi cer scuze ca stric vraja cu aceste intrebari despre bani, dar din pacate, inca, sistemul actual se bazeaza pe ei.(lucru care speram sa se schimbe foarte curand...)
    Pana la aceasta schimbare insa, daca nu reusim sa gasim si o sursa de venit intr-un astfel de loc departe de civilizatie, va trebui sa ne multumim cu o solutie de compromis - sa ne mutam "la tara", cam la 25-30 km de orasul in care locuim si sa incercam sa traim cat mai natural cu putinta , pastrand totusi, serviciul actual...
    Inca o data felicitari pentru tot ceea ce faceti !
    Cu drag, Diana

    RăspundețiȘtergere
  5. Salutari si felicitari pentru initiativa! Probabil ca si eu va voi urma exemplul prin 2014 , momentan fiind Roman emigrat in Anglia. Desi visez la asa ceva de doi ani de zile totusi nu pot sa vad cum putem sa iesim din sistem fara.. bani! Voi spuneti ca aveti butelie, ca aveti generator pe petrol, cumparati alimente de la vecini etc. Ce planuri aveti in privinta finantelor? Sunt metode de a face totul extrem de eficient insa vrem sau nu avem nevoie de resurse din afara sistemului. Aveti terenul legal al vostru, sau pur si simplu v-ati asezat acolo? Ar fi interesant daca puteti discuta si aspectul financiar, din moment ce sunteti deja acolo eu cred ca aveti ceva solutii , astfel poate veti reusi sa ridicati valul fricii pentru multi care vor sa urmeze pasul! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Va admir pentru curajul de care a-ti dat dovada!
    Si eu traiesc intr-un loc pe care abia acum il gasesc ca fiind binecuvantat. O vreme am tot plecat de acasa cu iluzia ca voi gasi in alta parte ceva mai bun,banii sunt vesnica problema, si ca si Stefan, de mai sus, incerc si eu sa-mi dau seama cum pot trai cu cat mai putini bani, sau cel putin sa-i castig fara a fi sclava cuiva.Interesant ar fi , daca puteti spune cum reusiti voi. Eu parca pe undeva intuiesc raspunsul, adica odata pus in fata problemei, rezolvarile trebuie sa apara cumva. Eu incerc de catva timp sa-mi conving sotul de fata asta a vietii , in ideea ca nu mai vreau casa din betoane, ca nu mai vreau sa plece de langa mine si copii pe alte meleaguri dupa bani dar nu reusesc, pentru ca poate nici eu insami nu i-am adus dovada ca se poate. Anul acesta va fi o provocare pentru mine in acest sens, si sper sa-mi reduc cheltuielile la minim.
    Apropo de cheltuieli, inca mai cumpar detergentii, ecologici cei drept(nuci de sapun) dar tot ii cumpar, si cred ca o sa incerc si eu cu lesie din cenusa. Eu am facut pana acum lesie la rece, fara sa o fierb, dar nu a fost asa puternica si nu am avut curaj sa spal decat cateva carpe. Cred ca incerc si varianta fiarta. Pentru corp si par eu folosesc cu mare succes bicarbonatul de sodiu.
    Ma mai gandesc si la copii. Scoala este o problema. In sat este scoala, dar copii putini si nu este clasa pentru cea a baiatului meu, de aceea merge in oras, cu transportul platit de mine. O cheltuiala pe care inca nu stiu cum sa o evit.
    Eu as putea sa va trimit niste seminte de plante. Sper sa gasesc o adresa pe aici, inca nu am dat de ea, chiar ma intreb unde este aceasta Vale a curcubeului.
    Dumnezeu sa va aiba in paza!

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Marcela, oare tu esti cea cu care incepusem traducerea cartii "Gaia's mother", cu un an in urma?

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Marcela, am aflat deci ca tu esti acea Marcela cu care am comunicat inca de acum un an, pe alte teme totusi, si mi se pare senzational ca ne-am regasit aici. Am o curiozitate : Ai mai reusit sa termini de tradus? Eu nu venit cu nimic nou la tine pentru ca mi s-a parut foarte greoaie engleza din acea carte.
    Vreau sa stii acum, ca va sustin din toata inima pentru tot ceea ce vreti sa faceti, sunt cu gandul numai la voi(nu a-ti simtit? :)) ) si nu cumva sa "da-ti inapoi". Eu sunt absolut sigur ca solutia aleasa de voi este adevarata trezire.
    Se pune totusi problema banilor la inceput, si pe mine asta ma cam dezarmeaza , dar as vrea sa va urmez si eu exemplul din toata inima.
    Curaj, inspiratie, si sa aud de la voi numai de bine.
    Iata aici si un http://viatasiverdeata.wordpress.com/cu "o scrisoare" catre voi.
    Cu mult drag, Angy

    RăspundețiȘtergere
  9. Sa aveti un an cu impliniri. Marcela draga, de la Rasnov incoace prea putin ni s-au intersectat cuvintele, dar acum, gratie lui Claudian (cu care imi verific periodic pulsul - hehe) am dat peste nazdravania voastra. Pace deplina, va includ pe "harta resurselor de bine" si sper sa va pot face o vizita voluntare in acest an crucial. Salutari de pe meleaguri oradene, Francisc

    RăspundețiȘtergere
  10. In Rusia sunt deja peste douasute de sate,unele au vechime de cativa ani,ex.:''Kovceg'' are 7 ani si 70 de familii ce locuiesc permanent acolo!Castiga bani din vanzarea mierii,a roadelor pamantului,au invatat diferite mestesuguri,organizeaza cursuri cu diferite tematici legate de traiul pe pamant(constr.caselor,ingrijirea albinelor,etc.)
    Anastasia spunea,ca trecerea trebuie facuta fara graba.Este important ca atunci cand te muti pe pamantul tau,sa ai cunostinte despre gradinarit,viata in Natura,sa ai un proiect a acelui Spatiu de Iubire.Deci atunci cand il vei avea,sa stii si ce ai de facut cu el!Si ganditi-va ca pe un hectar de pamant poti avea Tot ce-ti trebuie pt.viata.Stiati,de ex. ca din urzica se pot impleti haine?Stiati ca raDACINA DE SAPUNARITA SE POATE FOLOSI IN LOC DE SAPUN?Deci inainte sa va mutati trebuie sa studiati toate informatiile de acest gen,extrem de utile in viata pe pamant propriu.
    Deci sa ne apucam de treaba,prieteni!

    RăspundețiȘtergere
  11. Despre panaza din urzica am auzit doar in povestea "Lebedele salbatice", nu m-am gandit insa niciodata ca ar fi adevarat, si chiar ma intrebam din ce mi-as putea face primele tesaturi. Tatal meu isi aminteste cum mama lui ducea canepa la rau sa se mureze,apoi urma prelucrarea ei in fire. Nu stiu insa exact metodele.
    De la sapunarita am folosit si eu florile care chiar fac spuma. Cu radacini nu am incercat caci nu aveam multe, dar le-am rasadit in gradina mea.
    Intr-adevar, de cand am inceput si eu sa-mi doresc munca intr-o comunitate, mi-am dat seama cat de importante sunt cunostintele despre natura, de acolo si intrebarea, cum pot eu contribui la dezvoltarea unei astfel de comunitati?
    Ma consider si eu o buna gospodina, si-mi place tot lucrul de mana,dar secretele astea traditionale, abia de acum incolo incep sa le descopar.
    Si eu am toata convingerea ca trebuie sa ne apucam de treaba, si inca nu stiu de ce nu o fac!

    RăspundețiȘtergere