Se petrecea in vremea
cand Pamantul se simtea foarte bolnav datorita actiunilor lipsite de iubire ale
oamenilor pe care el ii hranea si sustinea. Acest minunat Pamant creat de Tatal
pentru iubitii lui oameni.
Dar tot El ne-a trimis-o pe Anastasia, care stia ca doar iubind
oamenii si Pamantul, putea sa-i ajute. Ea care in arzatoarea-i dragoste pentru
Viata, crede ca poate sa ne salveze de
la nebunia propriilor noastre actiuni, aratandu-ne puterile ce stau dorminde in
noi si pe care trezindu-le, cu iubire, vom putea schimba frumoasa noastra
planeta intr-un Rai. Spatiile de Iubire ale oamenilor treziti, reusind prin
exemplul lor sa-i trezeasca si pe altii...
***
Simtind ca
locul meu nu este la oras, la sfarsitul anului 2009 am pornit in cautarea si
intelegerea conceptelor: comunitati ecologice, case ecologice, energii
regenerabile, viata sustenabila, permacultura. Am cautat sa inteleg diferenta
dintre viata satului romanesc asa cum o stim si modul de a trai constient, care
sa sustina Existenta. Presimteam ca
in aceasta directie as putea gasi raspunsul la intrebarea: Incotro
este iesirea umanitatii azi?
In paralel am inceput cautarea unui loc minunat, unde alaturi de alti oameni treziti sa incep
un mod de viata constient si in armonie cu natura. Am gasit locuri minunate in
tara, dar cautarile mi-au mai purtat pasii si in tari straine, cautand un nu stiu ce…, un nu stiu cum…, a nu stiu
cui...
Apoi am
aflat… eram in cautarea Creatorului si a scopului meu in existenta. Prin carti
de tot felul citisem unde ÎL pot afla, si cam prin ce lucruri sta, sau cum
vorbeste El oamenilor. Si intelegeam cele citite, dar parca nu reuseam sa ma
port si sa traiesc ca si cum El chiar ar exista in acele locuri si feluri, ca
si cum El nu ne-ar raspunde la cereri, dupa cum promisese. Îi simteam prezenta
in natura, Îl puteam vedea in maretia tuturor creatiilor, a tuturor
vietuitoarelor si plantelor. Simteam prezenta si mâna Sa in acestea, la fel si
in minunata manifestare a nesfarsitului Univers. Simteam de multe ori si-n
propria-mi viata cum unele evenimente se petrec fara sa pot intelege cu mintea
cum au fost posibile...
Şi totusi… cum puteam sa depasesc doar acest statut de
observator al celor ce mi se intampla, si sa am curajul, siguranta,
certitudinea, ca El ar putea sa-mi raspunda la cererile mele… cereri omenesti,
dealtfel?
Cu mare putere vietuia în mine ideea ca noi suntem creati de El,
dar cumva suntem asa de mici… Şi chiar daca puteam sa-i cerem orice, noi suntem
prea mici si ar trebui sa ne fie frica de El. Asa fusesem invatati. Poate ca
nici nu ma consideram demn de ceea ce ceream, ce eram eu - un biet Om. Dumnezeu
are lucruri mult mai importante de facut decat sa-mi dea mie ceva bani, sau o
iubita asa cum sufletu-mi dorea, sau o comunitate de oameni minunati care
impreuna sa poata trai in bucurie si armonie cu mareata Sa Creatie. Desi nu as
fi cerut lucruri “rele”. Astfel ca pe langa credintele primite de la societate
in ceea ce-L priveste, mai aveam si ceea ce pot numi lipsa de credinta. Adica El, Dumnezeu, nu ar putea sa-mi
implineasca mie cererile, desi a promis ca daca
cerem ne va da, unde batem ne va deschide si daca vom cauta vom gasi. Deci
eu Omul, care pot sa-mi tin promisiunile facute, Il credeam nevrednic de asta
pe El, Creatorul. Reiese de aici ca eu puteam face ceva ce El nu ar putea face,
decat eventual in anumite conditii...
Cam mare
putere aveam eu Omul, in comparatie cu El...Dumnezeul...
Ajungand cu intrebarile si observatiile pana
aici, m-am simtit ridicol si parca-l vedeam privindu-ma, razand protector ca un
tata care priveste o pozna a fiului. Dar ce m-a adus in starea sa-mi pun astfel
intrebarile si sa observ evidentele actiunilor si credintelor noastre? O carte!
Si acum realizez ca acea carte a ajuns la mine ca raspuns la cererea mea de a
afla Adevarul: “Conversatii cu Dumnezeu” – Neale Donald Walsch
***
Ianuarie 2011.
Doua prietene mi-au povestit despre Anastasia si vizita lui
Megre in taiga. Cuvintele lor m-au patruns, simtind in spatele lor o mare
putere, desi povestea parea doar o
poveste... Povestea lui Megre si a Anastasiei nu-mi dadea pace, simteam “ceva”
in ea, asa ca in Anglia fiind, am cerut unei prietene sa-mi trimita primele
doua volume. Le-am citit pe nerasuflate. Apoi viata si cautarile mele s-au
schimbat. Am simtit ca acela era raspunsul cautarilor mele de o viata. Am
simtit ca AM GASIT!
Ajuns inapoi in tara am comandat si
citit toate cele opt volume deja publicate in limba romana, din seria Cedrii
Sunatori ai Rusiei. Nu mai aveam stare si am inceput astfel sa caut oameni şi
locuri unde am fi putut stabili spatiul comunitatii ce o aveam in suflet si-n
vise.
Visul Anastasiei devenise si al meu.
Înainte de a porni la drum, am facut ceva ce mai incercasem in
viata si daduse rezultate. M-am gandit sa formulez o imagine a locului si a
comunitatii pe care o visam, crezand ca puterea cu care investesc aceasta
imagine va duce la materializarea ei, prin vointa Divina. Am creat imaginea si
am scris-o intr-un caiet: (Mai 2011)
“Iubire atotcuprinzatoare, inspira-ma cum sa fac
sa gasesc pe Pamant locul unde sa-mi creez Spatiul de Iubire, pentru mine,
iubita mea, copiii si nepotii mei. Paradisiac sa devina acel loc, care intr-o
frumoasa zona de deal, cu multi pomi, flori, animale si apa curgatoare, sa fie.
Indruma-ma degrabaiubita mea, copiii si nepotii mei. Paradisiac sa devina acel loc, care intr-o
frumoasa zona de deal, cu multi pomi, flori, animale si apa curgatoare, sa fie.
Indruma-ma degraba spre acel loc. Iubire atotcuprinzatoare, indruma-mi mie
pasii spre acei oameni care pe acest Pamant, cauta al Creatorului vis sa
traiasca si impreuna un loc minunat si fericit sa duram.
Si mai indruma-ne
unul catre altul pe mine si pe femeia care asemeni mie este, care simte si
voieste-n fericire si bucurie al nostru Spatiu de Iubire sa faurim. Amin”
Doar
odata am scris aceasta afirmatie-dorinta calauza, apoi m-am luat cu pregatirea
cautarilor spre Muntii Apuseni. În cautari au mai fost si alti cunoscuti sau
prieteni. Desi nu aveam cu totii aceeasi imagine asupra viitoarei comunitati,
ne-am inteles de minune in acea dubita Hippie care ne-a purtat timp de trei
saptamani. Am vizitat mai mult de douazeci de locatii in minunata noastra tara,
si multe erau foarte frumoase, insa lucrurile nu se legasera pana la capat. Pâna
cand mai multe “coincidente” au facut sa gasim locul. Doar aici la Valea
Curcubeului, am simtit ca sunt acasa. Si pentru prima data am spus “aici
este”.
***
Ocupat cu treburile, si implicat mult in
procesul cautarilor, uitasem de imaginea calauza pe care o scrisesem pe un
caiet cu cateva luni in urma. “Intamplator” am dat peste ea intr-o frumoasa zi
insorita de octombrie, tocmai aici in deosebitul si frumosul loc pe care
sufletul meu il simtise “acasa”. Am fost ca trezit dintr-un somn adanc: locul
in care ma aflam era descris in viziunea mea exact, desi in realitate cu mult
mai frumos decat sperasem, “oameni frumosi“ incepusera sa vina sa se alature,
iar multi altii se interesau si ne vizitau. Deci s-a petrecut aievea:
Ce am cerut am primit, daca am cautat am
gasit,
unde am batut mi s-a deschis.
Citesc, si ma bucur ! Pe curand prieteni ! :)
RăspundețiȘtergere