Duminica, 11 martie, s-a implinit jumatate de an de cand am venit aici. Si o luna si jumatate de cand, din cauza zapezii, nu am mai avut niciun vizitator. Ultimele doua saptamani au fost minunate. Iarna e pe sfarsite si acum
parca regret putin. De fapt, nu e chiar regret ci constientizarea faptului ca aceste zile de tihna dulce sunt pe sfarsite.
Niciodata n-am simtit ca anul acesta care e menirea iernii, cat de minunata ar putea fi ea. Nu-mi aduc aminte sa ma fi bucurat asa de nici-o iarna petrecuta in oras, nici macar in copilarie. La oras, oamenii nu mai au vreme pentru ei. Trei luni de odihna? De neconceput! Aici insa, din noiembrie pana in martie, timpul si-a recapatat din nou rabdarea, curgand altfel, mai linistit. Lemnele deja le taiasem si depozitasem de cu toamna, animale (in afara de caine si pisici) nu avem. Hrana e asigurata atat pentru noi cat si pentru ele, asa ca nu mai sunt prea multe lucruri de facut: mancare, spalat, curatenie, lucru manual... Nu-i nevoie sa facem cumparaturi, n-avem TV (e incredibil de bine fara el), ramane o gramada de timp pentru sufletul nostru: timp pentru a citi, a medita, a face planuri, a visa.
Asa a fost candva si iarna oamenilor de la sat, anotimpul tihnei, al acumularii de forte, cu obiceiuri si ritualuri menite sa asigure la venirea primaverii un inceput bun in gospodarie si pe ogor. O hibernare aparenta, asemeni copacilor acoperiti de zapda ce-si pregatesc pe tacute mugurii, gata sa explodeze-n flori si frunze la primul moment prielnic.
Acum, ca iarna e pe sfarsite, asteptam vremea buna ca sa putem incepe alte activitati: sa punem rasaduri, sa facem straturi, sa pregatim primele lucrari in Spatiile noastre de Iubire, sa ingradim, sa cautam apa...
Si planurile devin mult mai concrete: cum va arata prima casa, cum va fi acoperisul, ce materiale sa folosim, de unde sa luam lemn, cum sa ne organizam...
Primavara nu vine niciodata prin surprindere. Se stie asteptata cu nerabdare si ne-a trimis mereu vesti, chiar daca nu am vazut inca niciun ghiocel. La inceput, au fost pomii: intr-o zi, uitandu-ne mai cu bagare de seama, am vazut ceva ca o boare colorata peste varfurile lor. Peste tot, ramurele subtiri, galbene sau rosiatice, spargeau timid blocada albului. Si culoarea lor s-a intensificat cu fiecare zi. Ba am vazut chiar si cativa muguri mai nerabdatori, ce s-au deschis deja. Apoi, a trimis soarele. Un soare orbitor, reflectat pe toata intinderea alba cu atata putere ca pana si zapada parea cumva calda. Vremea s-a incalzit si ea si nu mai facem focul toata ziua, ci doar dimineata si seara. Peste tot au aparut petece de pamant reavan. Paraiasele de apa s-au umflat si curg grabite la vale. Si zapada s-a schimbat, pe sub ea sunt goluri prin care se scurge apa. Doar dimineata zapada e inghetata si ferma, putem sa mergem peste ea fara sa ne scufundam. Si e din ce in ce mai putina.
Acum cateva zile am auzit din nou bufnitele, chemandu-se una pe alta. Si soimii au inceput sa se auda... si inca multe alte pasari pe care nu le recunosc dupa cant. Pe dealuri, s-au ivit din zapada musuroaiele de furnici, acoperite de cimbrisor. In zilele calduroase apar si primele furnici, iesite in recunoastere.In recunoastere am iesit si noi: acum e cel mai bun moment pentru vedea cum se scurge apa, care sunt primele locuri in care se topeste zapada... cum si unde e necesar sa facem lucrari de drenare sau, dimpotriva de captare a apei... Sunt multe lucruri de facut si ne gandim deja cu nerabdare la ele.
Sa aveti o primavara frumoasa, va doresc! Mai bine spus, sa aveti ragazul si pacea sufleteasca necesara pentru a va bucura de ea. Primavara e totdeauna frumoasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu