5 aprilie 2013

Plantăm Fapte Bune în România



Acolo unde alţii au văzut o problemă de nerezolvat, ei au identificat o oportunitate.
Da, ei ştiu că în România se taie mult şi ilegal. Însă nu vorbesc prea mult despre asta. S-a vorbit şi se vorbeşte deja destul. Şi nu pot decât să admir simplitatea şi determinarea de care dau dovadă. Atitudinea  lor mă face să mă gândesc la o poveste amerindiană, tare dragă mie:
Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. O pasăre colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul. Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasărea colibri continua, neostenită, să care apă cu ciocul.

Un tigru, conştient de zădărnicia demersului, îi atrase atenţia:
„Eşti nebună? Tu crezi că poţi să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care îl aduci tu?”

Pasărea colibri îi răspunse: „Eu îmi fac partea mea”...
Asta fac şi cei de la Plantăm Fapte Bune:

Aproape 4000 de oameni sunt aşteptaţi anul acesta să planteze copaci pe 21 de hectare de pământuri neroditoare din ţara noastră. Din toate colţuril ţării, fie că sunt români, americani, britanici, egipteni, austrieci sau lituanieni, voluntarii vor oferi cel puțin o sâmbătă din timpul lor în folosului comunităţii.

Iniţiativa Plantăm fapte bune în România a pornit în 2011 şi a strâns până acum peste 4850 de adepţi care îşi doresc să petreacă timp în aer liber, să ajute o comunitate, să cunoască alţi oameni, pentru că viaţa la oraş îi tine departe de natură sau pentru că îşi doresc să lase ceva în urmă copiilor. Voluntarii locuiesc în comunele sau oraşele lângă care plantează, în reşedinţele de judeţ sau provin din localităţi apropiate.

Plantăm fapte bune în România are în echipa de organizare persoane cu preocupări diferite, dar care împreună transformă România: o tânără care și-a dedicat tot timpul organizării proiectelor în beneficiul comunităţii a reunit profesioniști care lucrează în domenii precum organizare evenimente, comunicare, turism, imobiliare, consultanţă în domeniul calității, logistică, mediul universitar, un grup de studenţi şi un pompier. Plantatorii de fapte bune au studiat situaţia fondului forestier din România, practicile pădurarilor şi ale autorităţilor din domeniu şi în fiecare an desfăşoară acţiuni de plantare, primăvara devreme şi toamna târziu, completate cu acțiuni de îngrijire a copăceilor, vara.

Eforturile au crescut, astfel că astăzi Plantăm fapte bune în România se desfăşoară în 9 judeţe. Organizatorii au realizat o hartă a tuturor acţiunilor plănuite în 2013, pentru a le oferi celor dornici ocazia să se implice. Primăvara, vara sau toamna, oricine este interesat de plantări sau îngrijiri  îşi poate alege ziua şi localitatea potrivite. De asemenea, românii sunt invitaţi să ia atitudine şi sa găsească un pământ nou, dintr-o localitate nouă, pe care să-l adauge pe harta plantărilor de fapte bune. (Preluat din articolul  Mii de români plantează câte un copăcel.)

"Dacă vrei un an de belşug, creşte orez. Dacă vrei  zece ani de belşug, creşte o livadă. Dacă vrei o sută de ani de prosperitate, creşte oameni", spune un proverb chinez.
Plantăm Fapte Bune şi astfel cresc şi oamenii, şi copacii.
 
Iubesc „Plantăm Fapte Bune în România"!

Un comentariu:

Elefant.ro - Premium
Bio-Cosmetics.ro