Prima ninsoare

     Dupa prelungita seceta din aceasta vara si toamna, a venit si ploaia, de care ne-am bucurat din tot sufletul. Paraiasele din apropiere s-au umflat

si ne–au rasfatat cu cantecul lor de ape curgatoare pe care, din pricina secetei, nu l-am auzit toata toamna. Dupa ploaie, a urmat caldura. Soare, caldura, pasari cantatoare... mirosea a primavara. Iarba urcata de seceta, acum s-a inmuiat de la ploaie si a inceput sa miroasa a fan, aceai de plante. Toata valea nostra mirosea a infuzie de plante. Minunat !

Joi – 8 decembrie - dimineata, totul in jur era complet schimbat. Ningea cu fulgi mici, iar zapada acoperise totul. Soarele nu rasarise inca, dar albul albastrui al zapezii lumina pana in departare. Cred ca multi dintre noi simtim un fel de angoasa cand cade prima zapada, albul care acopera tot ce cu o zi inainte era ruginiu si mirosea a plante, acum era cufundat in somnul iernii, sub plapumioara alba. Chiar in sufletul uman se petrece ceva la vedera acestui peisaj, parca vrei sa te cuibaresti mai bine in plapuma, sa te tragi mai langa soba, ceea ce am si facut. Am aprins focul ... privind mereu pe fereastra. Ninsoarea s-a intetit si a nins linistit aproape toata ziua cu fulgi mari si desi. Potrivit traditiei populare romanesti, trebuie sa tii minte in ce zi a saptamanii a fost prima ninsoare din an, iar anul urmator, in acea zi a saptamanii sa semeni bostanii, ca sa creasca mari si sa fie recolta bogata. Deci, anul viitor, trebuie sa semanam bostanii intr-o zi de joi. :)

Vineri, desi a continuat sa ninga, a iesit si soarele, transformand totul intr-o priveliste de basm. Era destul de “cald” – sa mai ies afara la dus ? Era prima provocare a albului zapezii. De cand am inceput acest “tratament” al dusurilor afara pe orice temperatura, m-am gandit ca vreau sa ma obisnuiesc tot mai mult cu natura, asa cum ne-a lasat-o Tatal. Uitsem ca urma si zapada, in schimb n-a uitat ea. Asa ca iata-ma cu sticla pt dus in mana, prin zapada, fara haine, dar cu papuci de plaja ... doar era soare. Nu era mai frig decat in alte zile. Am luat zapada in mana sa ma frectionez, dar s-a facut rpede tare in mana mea si ma zgaria putin pe piele, deci nu ma puteam freca cu ea. Mi-am continuat dusul obisnuit, apoi m-am asezat “la uscat” frecandu-mi tot corpul cu palmele. Pentru prima data in viata faceam asa ceva. Imediat ce pielea s-a zvantat, m-a cuprins o caldura buna, si ma intrebam cum se poate, deoarece in jurul meu era albul rece. Dar viata ne ofera surprize. M-am dus, si m-am imbracat cu o pereche de boxeri, si bocancii, apoi afara. Chiar vroiam sa vad daca mai simt cald. Si am cam stat vreo 2 ore asa, am carat apa in casa, am dat zapada, am alergat in sus sa fac niste poze ale minunatului peisaj, si nu simteam frig. Afara erau cam 3-4grade. .. Oare ce ar fi zis vreun vecin de peste deal daca s-ar fi gandit sa treaca pe la noi exact atunci? Noi nu avem garduri, astfel ca suntem vizibili de peste tot. Dar nu a fost nevoie de alti vecini, chiar vecina de camera, Marcela, nu a prididit cu “aprecierile” la adresa sanatatii mele mintale, ba chiar a inceput sa ma bata cu zapada ca sa ma lecuiasca de stat afara. Insa nu i-a mers, asa ca ne-am batut in parte, iar zapada care cadea pe mine o frectionam repede si apoi ma incalzea si mai tare, alaturi de portia de hohote insotitoare.

Aceasta zi mi-a adus noi intrebari asupra capacitatilor trupului uman, care par a nu fi cele pe care le crdem noi. Mi-am amintit de rusii care fac baie la copca,... de Anastasia,.... de unele cazuri de oameni care nu simt frigul,... de rusul care se plimba iarna descult prin satul sau, (imbracat doar cu o pereche de pantaloni) si i-a uimit pe cotropitorii nemti care l-au pus la incercare aruncand peste el apa rece la minus 20grade, dupa care il plimbau pe motocicleta dezbracat,... apoi de alti rusi care aveau aceleasi capacitati, de la care a pornit si infiintarea unui institut de studiere a frigului in Rusia... de Dr. Kneip care ne-a explicat cate ceva cu baile in apa rece... sau de cazurile de copii care au ramas de foarte mici in slabaticie si au fost chiar crescuti de animalele salbatice, neavand nevoie de haine si care nu simt frigul? (copii din zilele noastre)... de ioghinii din Tibet care la frigurile lor isi pun cearceafuri ude peste ei si stau asa afara pana acestea se zvanta complet. Toate acestea mi-au navalit deodata in minte, nascandu-mi intrebari :-De ce Dumnezeu ne-a facut fara blana, daca totusi la momentul creatiei noastre am primit absolut tot ce ne era necesar? (Ba chiar si in Biblie gasim -“oare trupul tau nu este mai mult decat haina”- cu alte cuvinte organismul nostru fizic ar avea capacitatea de a-si produce propria caldura necesara. )- De ce animalele cu blana, au si iarna aceeasi blana (doar se mai indeseste putin si se face mai pufoasa) si nu au nevoie sa-si puna haine peste ele? -Oare pe noi ne-a facut Dumnezeu mai “prost dotati” decat animalele? Sau noi suntem in situatia sa avem nevoie de ceva sa ne tina cald, tocmai din cauza ca de generatii si generatii suntem invatat sa ne imbracam cat mai gros cand ni se pare ca ne este frig? Oare nu tocmai acest fapt ne inabusa capacitatea corpului fizic (si nu numai) de a produce propria caldura? Nu ne producem si mentinem noi insine acest handicap al trupului, prin aceasta obsedanta infofolire? Daca sanatos fiind ai merge cu o carja, oare nu ti-ai produce in scurt timp tu insuti, cu adevarat o handicapare a picioarelor care sa nu-ti mai permita sa mergi normal? Oare nu sunt cei mai bolnaviciosi copii cei care sunt tinuti de parinti iarna in caldura foarte mare si imbracati foarte bine? Pe cand alti copii care nu au acest tratament sunt mult mai rezistenti? Oare n-ati observat ca toamna sau primavara, dupa unele zile calduroase cand umblam imbracati la maneca scurta, brusc se schimba vremea si sunt doar 12-15grade afara, noi mergem din automatism tot la maneca scurta. Dar nu bagam de seama ca iarna spre primavara, de foarte multe ori, dupa minus 2-3grade in timpul noptii ziua se fac chiar 12-15 grade plus, dar noi avem tot geaca sau paltonul peste noi. Ce sa mai zic de cei care nu pot trai in case iarna daca nu au 23-25grade, dar vara pun aparatele de aer conditionat sa functioneze pe 18gr? Nu va spune nimic aceasta relativitate a propriilor noastre nevoi de cald – frig? Dupa acest noian de intrebari si fapte care mi-au venit in minte, am simtit ca noi nu suntem atat de neputinciosi cum credem si am putea sa incepem chiar din aceasta conditie a vietii in care acum ne aflam, sa ne redobandim capacitatile pierdute.

     Deci va multumesc tuturor celor care puteti sa-mi trimiteti materiale, carti sau orice care ne-ar putea invata cum sa ne luam inapoi ceea ce Tatal ne-a dat. Voi continua sa urmez aceste proceduri si sa-mi observ organismul si starea psihica, impartasind cu voi ceea ce voi trai. (Va rog sa nu va jenati de pozele de la dus.)Sambata si duminica ninsoarea s-a transformat in ploaie, iar vremea s-a incalzit atat de mult incat s-a topit toata zapada. Doar petece albe razlete prin cate-un loc mai umbros mai amintesc de prima portie de iarna adevarata pe care am primit-o saptamana trecuta.Acum vremea este ca primavara, soare si frumos, cald, se aud de peste tot cantece de pasarele, iar noaptea bufnitele ne dau o impresie a maretiei locului in care suntem. Foarte des vedem prietenele noastre caprioarele care si ele se bucura de frumusetea si izolarea aceastui peisaj, unde isi aleg locurile de innoptat si probabil unde in primavara vor naste puii. Cerul albastru, ireal de albastru, ne bucura privirile si sufletele in fiecare zi insorita. Iar peisajul ruginit... este maret. Cred ca aici pentru prima data in viata, realizez ca pot sa ma bucur in fiecare zi de maretia naturii, sa fiu constient de ea, sa-mi umplu sufletul de aceasta minunata Creatie, la care si eu vreau sa fiu partas alaturi de El.